Cetățenii vor putea adresa parlamentului petiții colective

Petițiile care vor acumula semnăturile a 10 mii de cetățeni vor fi dezbătute în plenul parlamentului, iar ulterior, dacă va fi necesar, comisiile de profil vor putea înainta proiecte de lege pe marginea subiectului petiției. O inițiativă legislativă în acest sens a fost prezentată luni, 22 iulie, de deputații Radu Marian și Dan Perciun, transmite MOLDPRES.

Petițiile ar urma să fie depuse pe un site special creat în acest sens. Fiecare inițiativă depusă va avea la dispoziție 60 de zile pentru a acumula numărul necesar de 10 mii de semnături pentru a putea fi ulterior analizată în comisiile de specialitate, biroul permanent al parlamentului și ședințele plenare.  

Deputatul Radu Marian a afirmat că semnăturile vor putea fi depuse atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic. Persoana care va dori să susțină o anumită petiție, va trebui să indice numele, prenumele, codul personal și adresa. Datele personale vor fi criptate.

„Dacă se va constata că inițiativa este conformă cu interesul public, atunci comisia de specialitate va putea iniția și un proiect de lege în acest sens”, a specificat Radu Marian.

Petițiile care vizează acțiuni ce nu țin de responsabilitatea parlamentului, cele defăimătoare, calomnioase, care atentează la drepturile fundamentale ale omului și care incită la ură, nu vor fi acceptate.

Procedura de petiționare colectivă ar urma să fie funcțională de la 1 noiembrie curent.