Maia Sandu a declarat că guvernul său nu va accepta federalizarea ca soluţie la conflictul transnistrean

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat miercuri în Parlamentul European, în cadrul Comisiei pentru afaceri externe (AFET), că guvernul său nu va accepta federalizarea ca soluţie la conflictul transnistrean şi va continua să insiste asupra retragerii trupelor ruse ‘de pe teritoriul suveran al Republicii Moldova’, conform unui comunicat al executivului de la Chişinău transmis AGERPRES.

‘Nu vom accepta federalizarea ca soluţie la conflictul transnistrean şi vom continua negocierile politice pentru a obţine un statut special pentru Transnistria în cadrul unei Moldove suverane, respectându-se integritatea teritorială, în limitele graniţelor recunoscute pe plan internaţional’, a insistat Maia Sandu, conform textului.

În acelaşi timp, şefa guvernului de la Chişinău a declarat că în faţa cabinetului pe care îl conduce stă sarcina ‘dificilă de a crea un sistem de guvernare funcţional şi democratic, care să servească cetăţenilor şi să reziste încercărilor de a fi capturat pe viitor’, menţionând că cea mai mare provocare acum este reformarea justiţiei şi consolidarea statului de drept.

Totodată, Maia Sandu s-a referit şi la realizarea altor obiective-cheie ale guvernului său: dezvoltarea unui mediu de afaceri favorabil, care va duce la o creştere durabilă şi incluzivă, distrugerea monopolurilor economice prin asigurarea unei concurenţe corecte, reforma sectorului educaţiei şi al sănătăţii.

Guvernul de la Chişinău îşi propune, de asemenea, să devină un partener de încredere pentru cetăţeni şi pentru partenerii de dezvoltare şi are sarcina dificilă de a consolida o societate dezbinată. ‘Ne confruntăm cu sarcina dificilă de a uni un popor divizat din cauza unei retorici geopolitice utilizate mulţi ani la rând, care a instigat diferite părţi ale societăţii una împotriva celeilalte’, a mai spus Maia Sandu.

‘Progresele sunt esenţiale în ceea ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor cu UE. Sunt convins că toate aceste lucruri se vor vedea în viitorul apropiat şi se vor vedea rezultatele’, a spus preşedintele Comisiei europene pentru afaceri externe, David McAllister.

Într-un alt comunicat de presă, guvernul de la Chişinău anunţă că premierul Maia Sandu şi comisarul pentru politica europeană de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, au semnat la Bruxelles trei acorduri de finanţare în valoare totală de 40,25 milioane de euro, menite să contribuie semnificativ la dezvoltarea ţării şi la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

“Astăzi, am semnat trei acorduri de finanţare din partea UE în domenii extrem de importante pentru Republica Moldova. Primul dintre acestea se referă la consolidarea statului de drept şi a mecanismelor anticorupţie. Cel de-al doilea Acord prevede susţinerea economică a anumitor regiuni din Republica Moldova, în special îmbunătăţirea mediului de afaceri local şi a accesului la servicii publice. Cel de-al treilea Acord are ca obiectiv general sprijinul Moldovei pentru participarea în diverse programe ale UE, în special pe dimensiunea socială şi cu accent pe implicarea femeilor”, a punctat Maia Sandu, într-o conferinţă de presă.

Premierul Maia Sandu a efectuat miercuri o vizită la Bruxelles, împreună cu preşedintele parlamentului moldovean Zinaida Grecianîî. AGERPRES