PRIZONIERII PSD

”Să ținem cont, să nu uităm niciodată că oamenii care ne votează nu vor doar pâine, ei nu sunt doar un mare stomac… Sunt oameni demni, cu coloană vertebrală, care vor pâine, cum vrem cu toții, dar care nu sunt dispuși să se târască pentru a primi acea pâine!
La aproape 30 de ani de la Revoluție, ce vă rog eu astăzi, indiferent cum votați, este să votați astfel încât să triumfe adevărul, nu ipocrizia! Să triumfe curajul, nu frica! Să triumfe vorba liberă a omului liber, nu tăcerea vinovată! Să triumfe dreptatea, nu injustiția și, mai mult decât orice, să triumfe România, nu „Românica”! Votați pentru România, oameni liberi! Fie să fim! Vă mulțumesc!”
Acest mesaj aparține deputatului Liviu Pleșoianu. Păcat că astfel de puncte de vedere se risipesc în mănunchiul vorbelor frumoase, dar lipsite de suținere, atâta timp cât majoritățile politice sunt ocupate cu altfel de interese. Tânărul politician este pe cât de curajos pe atât de responsabil, chiar dacă nu are în sprijinul său decât ușurința cu care încearcă să incomodeze reflexele osificate ale unor practice rămase fără substanță.
Liviu Pleșoianu a încercat să joace rolul Nebunului la Curtea Regelui, pe când acesta era interpretat de Liviu Dragnea sau astăzi când coroana social democraţiei este purtată de Viorica Dăncilă. Pentru că este prima oară când vorbesc despre unul amintind și de celălalt, nu putem să nu sancţionăm jocul de glezne pe care îl practică încă actualul prim minister al României, în momentul în care este nevoită să fugărească (pur și simplu) din funcții pe ”oamenii lui Dragnea, chiar dacă putem să spunem că, același il lidero maximo a transformat-o pe Viorica Vasilica Dăncilă ”de Videle” din analfabetă cu toate actele în regulă, în rasata conducătoare care a descoperit secretul victoriilor în interiorul partidului, dar mai ales în rândul actualei opoziții. Or această șansă nu avea, cel puțin din partea Vioricăi, să fie răsplătită cu surprinzătoarea prigoană de oameni, fără ca aceștia să aibă și o altă calitate decât aceea că au fost fideli liderului, care i-a scos din mediocritatea unui anonimat strălucitor, fără ca intelectul lor să sufere modificări profunde, în scoarța cerebrală. Ceea ce s-a modificat au fost doar materialul costumelor, cravatele, pantofii, cămășile cu butoni la manşetă și, poate, ceasurile cu brățară. În rest același discurs, aceleaşi interese, aceeași imagine de bădărani și țațe, cu inimile de aur pornite în căutarea unor noi idealuri.
Trebuie să fim cât se poate de cinstiţi cu noi înșine și să repetăm observația referitoare la calitatea aleșilor neamului, de-a lungul celor 30 de ani de democrație, constatând cât de jalnici am ajuns, câtă scursură am promovat în funcțiile de decizie, de pe urma cărora suferim împreună, într-un neînțeles dans masochist, în care durerea și neajunsurile ajung să ne definească, culmea, ca pe un popor învățat cu suferința și răbdarea ajunsă la rangul sacrificiului.
Scena politică prezidențială începe să prindă contur, să-și stabilească actorii principali, între care se va da marea bătălie, dar și actorii secundari, fără excepție, interpretând fiecare rolul buturugii mici, chiar dacă după primele sondaje nu au capacitatea legală pentru a scoate capul de sub linia de demarcație a celor care nu au fost admiși.
Dacă la nivelul capului de table se trage linia de plecare (de această data nimerindu-se ca cele trei partide, PNL, PSD și USR să fie în limita marjei de eroare pe aceeași linie), partidele care speră că vor fi primite în coaliții salvatoare sau în alianțe de împăcare, sunt decise să joace până la ultima carte. ALDE, UDMR, Pro România și PMP sau Călin Popescu Tăriceanu, Kelemen Hunor, Victor Ponta, Traian Băsescu sunt liderii acelor partide care se pot salva prin forțe proprii (funcție de campania lor electorală care va trebui să le aducă sub sigla partidului câștigătorul 5%) sau pur și simplu prin metoda alianțelor și ale coalițiilor care vor reuși să conserve pe lângă partidul mare.
Fără doar și poate, importanța partidelor mici în definirea unei coaliții politice majoritare ce va asigura formarea viitorului guvern, devine și de această data decisive, așa cum a fost cândva PUR, sau PC, ALDE sau PMP, indiferent de pretențiile acestora, inițial aberante dar cu o plajă foarte mare de negociere.
Marii perdanți cred că vor fi USR și PNL. Primul pentru că refuză orice alianţă, al doilea pentru că nu are cu cine să negocieze, din punctul său de vedere sau din lipsă de solicitanți a face o alianţă cu Ludovic Orban.
Te întrebi atunci, cu o grimasă greu de descris, atunci rămânem în continuare prizonierii PSD?
ADI CRISTI