Departamentul Trupelor de Carabinieri va fi reorganizat

Hotărârea guvernului cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului General de Carabinieri va intra în vigoare vineri, 26 iulie, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, Departamentul Trupelor de Carabinieri va fi reorganizat, prin transformare, în Inspectoratul General de Carabinieri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, efectivul-limită al Inspectoratului a fost stabilit în număr de 1187 de unități.

Inspectoratul va fi condus de comandantul general, numit în funcție prin hotărâre de guvern, pe un termen de cinci ani, la propunerea ministrului afacerilor interne.

Regulamentul cu privire la funcționarea noii structuri stabilește că Inspectoratul are misiunea de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei prin executarea atribuțiilor de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice, de prevenire și descoperire a infracțiunilor și contravențiilor, de protecție a obiectivelor de importanță deosebită, de prevenire și combatere a terorismului, de asigurare a regimului stării de urgență, de asediu sau de război.

Totodată, documentul mai prevede că pe timp de pace, Inspectoratul exercită atribuții polițienești, iar pe timp de asediu sau de război – atribuții specifice Forțelor Armate.