Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Nicolae Moga, să aloce toate resursele necesare din partea Poliţiei Române pentru urgentarea anchetei în cazul de la Caracal.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul i-a solicitat ministrului de Interne să coordoneze direct, la faţa locului, ancheta care să clarifice de urgenţă modul în care autorităţile au intervenit în acest caz.
„Este o dramă cumplită. Fac un apel ferm către toate instituţiile implicate să analizeze şi să impună sancţiuni severe, dar şi să corecteze eventuale vulnerabilităţi şi vicii de procedură, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Sunt alături de rudele aflate în suferinţă”, a afirmat Viorica Dăncilă, citată în comunicat.
De asemenea, premierul a solicitat preşedintelui Iohannis o analiză riguroasă a responsabilităţilor STS în acest caz, în cadrul şedinţei CSAT de marţi.
O fata de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”.
Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.
La locuinţa bărbatului, mecanic auto de profesie, au fost găsite rămăşiţe care par a fi de natură umană. Astfel, într-un butoi au fost identificate oseminte, dar şi bijuterii ce par a fi ale fetei dispărute pe data de 24 iulie.
De asemenea, poliţiştii iau în calcul şi varianta ca în acel butoi să existe şi rămăşiţele unei alte fete, dispărută în urmă cu două luni în zona respectivă. AGERPRES