Programul Cinematografului “Ateneu” în perioada 29 iulie – 4 august

Revenim cu o comedie rock-n-roll despre muzică, Yesterday, un film despre visuri, prietenie și lungul drum care duce spre iubirea vieții tale. Tot luni avem parte și de o excursie în Italia, unde traiul idilic din Inviolata este dominat de „Regina Țigărilor”, acolo unde îl vom găsi pe Lazzaro cel fericit. Marți, 30 iulie 2019, avem parte de o premieră, și anume, Ape ucigașe, în regia lui Alexander Aje, dramă ce ne spune povestea unei tinere, fostă înotătoare de performanță, care se întoarce în orașul natal, care urma să fie lovit de un uragan de categoria 5. Joi ne aflăm în Instanbul, în districtul Fikirtepe, alături de Kamil, care este nevoit să accepte, în secret, să lucreze pe un șantier. Totul, în drama SAF. Vineri avem parte de două premiere, La graniță, dramă ce prezintă un ofițer de vamă de o eficacitate incredibilă, Tina, recunoscută pentru simțul ei infailibil. După opt filme, ne întoarcem cu Furios și iute: Hobbs & Shaw, în care Dwayne Johnson și Jason Statham devin protagoniști, reluându-și rolurile lui Luke Hobbs și Deckard Shaw. Coconut, un dragon de foc mititel, este însărcinat să păzească iarba de foc care îi conferă neamului său un dar unic, acela de a sufla flăcări, dar se trezește că cineva a furat-o de sub nasul lui, iar, împreună cu cei mici aflăm în weekend cine este făptașul acestei acțiuni.

Filmele vor putea fi vizionate conform următorului program:

29 iulie 2019

Ora 18.00 – „Yesterday"- (regia Danny Boyle) – AG

Ora 20.00 – „Lazzaro cel fericit" – Lazzaro felice – (regia Alice Rohrwacher) – AP 12

30 iulie 2019

Ora 18.00 – „Ape ucigașe" – Crawl – PREMIERĂ – (regia Alexandre Aja) – N 15 –

Nerecomandat sub 15 ani

Ora 20.00 – „Lazzaro cel fericit" – Lazzaro felice – (regia Alice Rohrwacher) – AP 12

31 iulie 2019

Ora 18.00 – „Yesterday"- (regia Danny Boyle) – AG

Ora 20.00 – „Ape ucigașe" – Crawl – (regia Alexandre Aja) – N 15 – Nerecomandat sub 15

ani

1 august 2019

Ora 18.00 – „Ape ucigașe" – Crawl – (regia Alexandre Aja) – N 15 – Nerecomandat sub 15

ani

Ora 20.00 – „SAF" – (regia Ali Vatansever)

2 august 2019

Ora 18.00 – „La graniță" – Border – (regia Ali Abbasi) – PREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat

sub 15 ani

Ora 20.00 – „Furios și iute: Hobbs & Shaw" – Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw –

PREMIERĂ – 3 D – (regia David Leitch) – AP 12

4 august 2019

Ora 14.00 – „Coconut, micul dragon – Aventuri în junglă" – (regia Anthony Power) – AG

„Yesterday” – AG

Regia: Danny Boyle

Cu: Lily James, Himesh Patel

Gen film: Comedie

Durată: 116 minute 

O comedie rock-n-roll despre muzică, visuri, prietenie și lungul drum care duce spre iubirea vieții tale. Jack Malik (Himesh Patel, din serialul BBC Eastenders) este un cantautor dintr-un orășel estival englezesc, a cărui faimă modestă se evaporă rapid, în ciuda sprijinului devotatei sale prietene din copilărie, Ellie (Lily James, din Mamma Mia! Here We Go Again). Dar, după ce e lovit de un autobuz în timpul unei bizare pene de curent care întunecă tot globul, Jack se trezește într-o lume în care Beatleșii nu au existat niciodată, și atunci îi vine o idée care îi va complica foarte rău viața.

Jack începe să cânte piesele celei mai mari trupe din istorie într-o lume care nu a auzit niciodată de ea, și, cu un pic de ajutor de la agenta sa americană, Debra (Kate McKinnon, laureată Emmy), faima lui explodează. Dar, pe măsură ce el devine un megastar adulat de tot mai mulți oameni, riscă să o piardă pe Ellie, singura care a crezut dintotdeauna în el. Pentru că ușa dintre vechea lui viață și cea din prezent începe să se închidă, Jack se vede nevoit să se întoarcă acolo unde a simțit înainte că era locului lui, și să facă dovada că în viață nu ai nevoie de altceva în afară de iubire. Pe coloana sonoră vom regăsi cele mai îndrăgite hituri ale Beatleșilor în versiune modernă, și îi vom vedea pe Himesh Patel, Lily James, Kate McKinnon și Ed Sheeran.

„Ape ucigașe” – Premieră – Nerecomandat sub 15 ani

Regia: Alexandre Aja

Cu: Kaya Scodelario, Barry Pepper, Ross Anderson, Anson Boon, George Somner

Gen film: Horror

Durată: 89 minute 

O tânără, fostă înotătoare de performanță, se întoarce în orașul natal care urma să fie lovit de un uragan de categoria 5. Exact când ajunge la casa tatălui ei, se dezlănțuie iadul: tatăl nu e de găsit nicăieri, iar ea va trebui să înfrunte ape care ucid și prin forța cu care năvălesc în oraș, dar și prin creaturile care invadează orașul, și intră în casele inundate, aligatori fioroși în căutare de pradă. E timpul ca fosta înotătoare să-și pună abilitățile la încercare, dacă vrea să-și salveze tatăl prins sub ape, dar și propria viață.

„Lazzaro cel fericit” – AP 12

Regia: Alice Rohrwacher

Cu: Adriano Tardiolo, Agnese Graziani, Luca Chikovani, Alba Rohrwacher, Sergi López,

Natalino Balasso

Gen film: Dramă

Durată: 125 minute 

Traiul idilic din Inviolata (Italia) este dominat de „Regina Țigărilor”, marchiza Alfonsina de Luna, proprietara unei plantații de tutun, unde trudește Lazzaro, un tânăr naiv din cale-afară. Considerat adesea redus mintal de către consăteni, Lazzaro se împrietenește cu Tancredi, nepotul marchizei, un tânăr nobil înzestrat cu o imaginație extreme de bogată, care

dorește să-și însceneze răpirea. Lucrurile se complică atunci când apare poliția, descoperind un lucru extrem de important despre comunitatea de sclavi din Inviolata. Alegoria italiană Lazzaro felice / Fericit ca Lazăr al regizoarei Alice Rohrwacher, un film ca un inventar al maladiilor timpurilor noastre, a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film de la Cannes.

„SAF” – AP 12

Regia: Ali Vatansever

Cu: Erol Afsin, Saadet Aksoy, Onur Buldu

Gen film: Dramă

Durată: 102 minute

Districtul Fikirtepe din Istanbul. Transformarea urbană face una cu pământul

comunitățile sărace, iar refugiații sirieni se adăpostesc în clădiri abandonate. Kamil și soția lui, Remziye, riscă să își piardă casa. Rămas de mult fără un loc de muncă, Kamil este nevoit să accepte, în secret, să lucreze pe un șantier. Pe lângă faptul că astfel îi ia locul de muncă unui refugiat sirian, angajatorul lui este compania care distruge zona în care locuiește. Oprimarea și anxietatea – atât în cartier, unde se teme să nu fie descoperit, cât și la lucru, unde a acceptat salariul mic pe care îl primesc refugiații – îl schimbă treptat. Când Kamil dispare din senin, soția lui trebuie să se confrunte cu consecințele faptelor lui, care nu par să corespundă cu omul pe care îl cunoștea ea. Dar Remziye refuză să cedeze.

„La graniță” – Premieră

Regia: Ali Abbasi

Cu: Eva Melander, Eero Milonoff, Viktor Åkerblom, Rakel Wärmländer

Gen film: Fantastic, Romantic

Durată: 101 minute 

Tina, un ofițer de vamă de o eficacitate incredibilă, este recunoscută pentru simțul ei infailibil. Practic, e ca și cum ar mirosi vina ori intențiile ascunse. Însă când Vore, un tip suspect, trece prin fața ei, capacitățile sale sunt puse la încercare pentru prima dată. Tina știe că Vore ascunde ceva, dar nu poate identifica ce anume. Mai rău, simte și o atracție bizară față de el. În timp ce dezvoltă o relație specială cu el, Tina își descoperă, în sfârșit, adevărata identitate. La fel ca Vore, nu aparține acestei lumi. Întreaga sa existență s-a bazat pe o minciună, iar ea este nevoită să aleagă acum: să continue să trăiască în impostură sau să îmbrățișeze revelațiile terifiante ale lui Vore.

„Furios și iute: Hobbs & Shaw” – Premieră – AP 12

Regia: David Leitch

Cu: Dwayne Johnson, Vanessa Kirby, Eiza González, Jason Statham, Idris Elba, Helen

Mirren

Gen film: Acțiune

Durată: 134 minute 

După opt filme care au acumulat aproape 5 miliarde de dolari, franciza Furios și iute prezintă acum primul său capitol separat, Furios și iute: Hobbs & Shaw, în care Dwayne Johnson și Jason Statham devin protagoniști, reluându-și rolurile lui Luke Hobbs și Deckard Shaw. Încă de când Hobbs (Johnson), om loial legii și membru de elită al Serviciului de Securitate Diplomatic al Statelor Unite (DSS), și Shaw (Statham), un fost soldat britanic, membru al forțelor de elită operative, s-au înfruntat pentru prima dată față în față în Furios și iute 7, în 2015, cei doi și-au împărțit replici acide, dar și lovituri fizice nemiloase în încercarea de a se elimina reciproc.

Dar, când anarhistul cu puteri nemaivăzute obținute prin bioinginerie Brixton (Idris Elba) obține controlul asupra unei amenințări biologice, și înfrânge o fostă agentă MI6 genială și neînfricată, care e sora lui Shaw, cei doi inamici declarați vor face echipă pentru a-l elimina pe singurul individ care poate fi mai periculos decât ei doi la un loc. Regizat de David Leitch (Deadpool 2), după un scenariu scris de scenaristul a cinci dintre capitolele anterioare, Chris Morgan, filmul e produs de Morgan, Johnson, Statham și Hiram Garcia.

„Coconut, micul dragon” – AG – 3D

Regia: Hubert Weiland, Nina Wels

Cu: Carolin Kebekus, Max von der Groeben, Dustin Semmelrogge, Sabine Falkenberg,

Sarah Alles

Gen film: Animație

Durată: 83 minute 

Coconut, un dragon de foc mititel, este însărcinat să păzească iarba de foc care îi conferă neamului său un dar unic, acela de a sufla flăcări, dar se trezește că cineva a furat-o de sub nasul lui. Prin urmare, Coconut se hotărăște să pornească în căutarea ierbii focului, și își unește forțele cu Oscar, dragonul mâncăcios, și Matilda, un porcușor țepos. Coconut este surprins să afle că celelalte neamuri de dragoni nu simpatizează prea mult dragonii de foc. Darul lor special se pare că este invidiat de ceilalți, dar, când vulcanul dormitând de pe Insula Dragonilor se trezește la viață și începe să verse lavă fierbinte, Coconut trebuie să înfrunte curajos căldura și fumul, ca să aducă înapoi iarba focului. Dar oare chiar își dorește ca insula să redevină așa cum era ea înainte? Poate găsi el o cale de a împăca toate rasele de dragoni și să și salveze insula de la distrugere?

Preț bilet normal: 12 lei

Preț bilet 3D: 15 lei