Alertă de călătorie: MAE avertizează că în Italia au fost instituie coduri de vânt puternic şi temperaturi în scădere

Ministerul de Externe atenţionează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Italia că au fost instituite, în mai multe zone, începând de duminică, coduri de vânt puternic şi temperaturi în scădere, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.4

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în conformitate cu datele transmise de Serviciul de Protecţie Civilă, începând cu ziua de 28 iulie 2019, este prognozată o intensificare a precipitaţiilor, însoţite de rafale de vânt şi scăderi ale temperaturii, în zonele de nord ale regiunilor Sardinia, Lazio, Abruzzo, Molise, Campania şi Puglia. Fenomenele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. Astfel, s-a emis, pentru ziua de 28 iulie 2019, cod portocaliu de furtuni, precipitaţii intense şi vânt puternic în regiunile Lombardia, Veneto, Liguria şi Lazio. A fost emis cod galben pentru celelalte regiuni din nordul şi centrul Italiei, pentru Abruzzo şi porţiuni din Molise, Campania, Basilicata, Calabria şi Sardinia”, au transmis reprezentanţii MAE, printr-un comunicat de presă remis, duminică, MEDIAFAX.

MAE mai precizează că pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea site-ului Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/ şi al Serviciului de Protecţie Civilă: www.protezionecivile.gov.it<http://www.protezionecivile.gov.it>.

De asemenea, cetăţenii români „pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare Trieste: +39 340 8821688; Milano: +39 366108 1444; Torino: +39 338 756 8134; Bologna: +39 349 1178220; Bari: +39 334 604 2299; Catania: +39 320 965 3137”.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://roma.mae.rowww.mae.ro<http://www.mae.ro>, pagina de Facebook a Ambasadei României în Italia (https://www.facebook.com/roma.mae.romania ), www.meteoalarm.eu<http://www.meteoalarm.eu> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs ), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.MEDIAFAX