CEC a stabilit data alegerilor parlamentare noi în trei circumscripții electorale

În trei circumscripții electorale vor fi organizate alegeri parlamentare noi pe data de 20 octombrie curent. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală (CEC) la ședința de luni, 29 iulie, transmite MOLDPRES.

Potrivit CEC, scrutinul va fi organizat în circumscripția electorală uninominală nr. 33, mun. Chișinău; nr. 48, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender și nr. 50, la vest de Republica Moldova.

Mandatele de deputat au devenit vacante după ce parlamentul a luat act de demisiile a trei deputați, aleși în circumscripțiile electorale menționate, la alegerile din 24 februarie 2019. Aceștia sunt Andrei Năstase, Viorel Melnic și Maia Sandu. Andrei Năstase și Maia Sandu au renunțat la mandate din cauza incompatibilității de funcții, iar Viorel Melnic și-a prezentat demisia, motivând că „în parlamentul ales prin sistemul electoral mixt, deputatul independent este limitat în posibilități”.

Tot la 20 octombrie, vor fi organizate și alegeri locale generale.