Cetățenii cu drept de vot, aflați peste hotarele țării sau domiciliați în stânga Nistrului, pot să se înregistreze prealabil pentru a participa la alegerile parlamentare noi, care vor fi organizate la 20 octombrie curent în circumscripția uninominală nr. 48, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender și nr. 50, la vest de Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), alegătorii se pot înregistra prealabil pe tot parcursul anului, cu excepția ultimelor 45 de zile înainte de data scrutinului. Astfel, data de 4 septembrie 2019 este ultima zi de înregistrare prealabilă pentru alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019. Totodată, cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua scrutinului, alegătorul poate anula înregistrarea efectuată anterior.
Pentru a se înregistra, alegătorii trebuie să completeze un formular online, la rubrica „Înregistrare prealabilă”, pe pagina www.alegator.md.
Înregistrarea poate fi făcută și în formă scrisă, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la CEC și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.
CEC a precizat că înregistrarea prealabilă va contribui la stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota peste hotarele țării și al alegătorilor din localitățile din stânga Nistrului, care vor vota la secțiile de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a stabili numărul secțiilor de votare necesare, precum și pentru a determina numărul estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite secțiilor de votare respective.