DUMNEZEU SĂ O AJUTE SĂ AIBĂ DREPTATE

Bulversarea a atins din nou cote maxime. Un fapt cu un puternic impact emoţional a scos în stradă țara, de această data revoltată împotriva unui criminal în serie, aflat deocamdată în plină anchetă penală. Deocamdată sunt în discuţie trei victime, toate cu numele de Mihaela, cu părul șaten sau brunet, tinere și frumoase. Toate trei pur și simplu dispărute de acasă, din Caracal.
Iată cum, în această localitate s-a răsturnat nu numai carul cu proști, cât și cel cu criminali. Din același spațiu care l-a produs pe Râmaru, spaima legendară a femeilor, criminal în serie, ce a speriat regimul comunist, iată că, după 50 de ani avem întâlnire cu Gheorghe Dincă, urmașul destoinic al celui care nu a ezitat să ucidă, doar pentru că așa i-a plăcut lui să-și manifeste plăcerile de psihopat dovedit.
Pe când eram din ce în ce mai absorbiți de tăvăleala politică, iată că apare dintr-o data acest nemernic care aruncă în aer concediul prefectului de Olt, mult prea absorbit de odihnă decât de știrea care îi va fi și lui fatală, pentru că, lipsa sa de reacție de a reveni din proprie inițiativă acasă, să vadă ce se întâmplă la Caracal, o pune în situație pe Viorica Vasilica Dăncilă să acţioneze fulgerător, dând de pământ cu prefectul subprefectul de Olt, dar și cu șeful Poliției Române et.comp., ceea ce nu s-a întâmplat cu celălalt premier al României, Victor Ponta, pe când acesta ar fi trebuit să gestioneze devastatoarele emoții produse de incendiul de la Colectiv, când au murit 64 de tineri. Fără a minimaliza cu nimic tragedia de atunci, cred că ceea ce s-a întâmplat în casa groazei, moartea Alexandrei, fetița de numai 15 ani, care s-a zbătut de una singură, încercând să ofere o șansă de în plus unui sistem anchilozat, lipsit de imaginație și de inițiativă, în condițiile dictate nu doar de litera și spiritul legii, cât mai ales de situația în fapt, întrece cu mult tensiunea și mai ales dreptul de a acuza de lipsă de profesionalism a organelor de anchetă, dar mai ales nepăsarea iese precum uleiul la suprafață.
Chiar dacă cel pe care întreaga localitate, la început și mai apoi întreaga țară, îl indentifică pe Gheorghe Dincă ca fiind ucigașul în serie, acesta se comportă de parcă ar fi dintr-un alt film, de pe o altă planetă, necunoscând nimic, nici o faptă, nici o crimă, nici un telefon, de parcă ceea ce ajunge la noi sunt fapte străine de realitatea imediată.
Un actor principal numit STS (Serviciul Transmisiuni Speciale) a scurtcircuitului ce a ținut în întuneric o țară întreagă, dar mai ales șansa Alexandrei de a fi salvată din brațele criminalului, timp de 19 ore. Dacă chemi un taxi, apelând la UBER, acesta te găsește într-un minut cel mult, folosindu-se doar de GPS, în timp ce STS se lasă întrecut de moarte fie că este vorba de Munții Apuseni, fie că este vorba de Caracal.
Primul ministru Viorica Dăncilă nu a ezitat să treacă și la măsuri, nu numai la vorbe. A prins-o și pe ea flama referendumului, după modelul Klaus Werner Iohannis:
„Stimați oameni politici, vorbim de analiza oportunității unui referendum pentru implementarea unor pedepse drastice pentru criminali, violatori și pedofili, precum închisoarea pe viață sau castrarea chimică. Aceste măsuri au nevoie de o validare populară înainte de a fi aplicate. Nu vedeți necesară o consultare publică pentru introducerea unor astfel de măsuri? Nu vi se pare normal să fie adoptate doar cu acordul cetățenilor români?”, a scris Viorica Dăncilă în noua postare de pe facebook
„Pe lângă referendum, vom acționa și în Parlament pentru modificări care vor viza corectarea deficiențelor legislative pe care grupul de lucru interinstituțional le va identifica.
Am spus de nenumărate ori că vreau consens și dialog cu românii, fie că unora sau altora nu le convine acest lucru. Vă rog pe toți cei abilitați, indiferent de culoarea sau apartenența dumneavoastră politică, să ne concentrăm pe măsuri reale. Vreau să vă reamintesc că responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat o poartă întreaga clasă politică și este strict datoria noastră să găsim soluții.”
Cu câteva ore înainte, într-un alt mesaj pe reţelele de socializare, şefa Guvernului şi a PSD a profitat de relatarea măsurilor luate după tragedie pentru a anunţa şi că a decis să amâne congresul la care urma să-şi oficializeze candidatura la Preşedinţia României.”
Nu știm și nici măcar nu bănuim cine ne-a scos casa crimei în drum. Nu știm de ce Viorica Vasilica Dăncilă vrea să meargă pe mâna referendumului, poate încearcă să justifice timpul bătutei pe loc, cu atât mai mult cu cât din ce în ce mai multe situații cer acțiuni imediate!
De fapt, o singură ființă, o singură mamă tremură printre rugăciuni fierbinți, încercând să nu ia în seamă întreaga vânzoleală din ultimele zile. Ea nu crede că fata sa este moartă. Că fata sa este tranșată. Ea crede că încă trăieşte. Că va primi un semn după analiza ADN că nu este vorba de fata ei. Fata ei, simte ea, trăiește! Dumnezeu să o ajute, să aibă dreptate! Și, atunci, ce vom face cu Gheorghe Dincă?!
ADI CRISTI