Meteorologii au anunţat Cod Galben de caniculă până la sfârşitul lunii iulie

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat până la finele lunii iulie Cod Galben de caniculă, transmite MOLDPRES.

După ce luna lui Cuptor din acest an, în mare parte din perioadă, a fost cu valori termice relativ temperate pentru sezon, la sfârşitul lunii, până la 31 iulie, ţara va fi cuprinsă de arşiţă, iar pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33-34 grade Celsius. 

În acest context, medicii atenţionează în special persoanele în vârstă, femeile însărcinate, copiii şi pacienţii cu maladii cardiovasculare şi respiratorii, alergicii să evite expunerea la soare, să opteze pentru haine deschise, de preferat din pânză naturală, să-şi acopere capul şi să aibă grijă de hidratare. 

Conform meteorologilor, ploile ar putea reveni de marţi, 30 iulie, preponderent în regiunea de nord a ţării. Începând de joi, 1 august, vremea se va răci, ajungând, pe întreg teritoriul ţării, până la 25-27 grade Celsius, ziua, şi 12-18 grade, noaptea.