Actriţa Florina Cercel a murit marţi, la vârsta de 76 de ani, anunţă Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.
„Echipa Teatrului Naţional din Bucureşti anunţă cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriţă Florina Cercel. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naţionalului, ‘Ţuca’ ne părăseşte azi, lăsându-ne tot mai trişti, lipsiţi de prezenţa sa impunătoare, de forţa şi de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariţie scenică. Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!”, precizează reprezentanţii TNB pe Facebook.
***
Actriţa Florina Cercel s-a născut la 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamţ. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964). În cei peste 50 de ani de carieră, a avut peste 100 de roluri în teatru, film şi radio.
A debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964. În perioada 1965 – 1973, a jucat la Naţionalul din Timişoara în piese precum ”Micul infern” de M. Ştefănescu, ”Regele moare” de Eugen Ionescu, ”Mincinosul” de C. Goldoni, ”Aceşti îngeri trişti” de D.R. Popescu.
Din 1972 face parte din echipa Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. ”Bacantele” după Euripide, ”Revizorul” de N.V. Gogol, ”Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, ”Căsătoria” de Gogol, ”Azilul de noapte” de M.Gorki sunt doar câteva dintre piesele în care a fost distribuită pe scena Naţionalului bucureştean. De asemenea, a fost „Regina” în piesa ”Regele moare” de Eugen Ionescu, în regia lui Victor-Ioan Frunză, prezentată la ”Theatrum Mundi” din Capitală (2002), a jucat şi în ”Camerista” şi ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”.
Printre cele mai recente roluri se numără cel al Teodorei din ”Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru, şi Zerline din piesa ”Camerista” după Hermann Broch, regizată de Dan Stoica.
A jucat şi în filme: ”Fraţii” (1970), ”Filip cel bun” (1973), „Prin cenuşa imperiului” (1976), ”Iarna bobocilor” (1977), ”Vară fierbinte” (1982), ”Căruţa cu mere” (1984), ”Crucea de piatră” (1993), ”Les Percutes” (2002), ”Ambasadori, căutăm patrie” (2003), ”The Half Life of Timofey Berezin” (Viaţa lui Timofey Berezin) (2006). La postul Acasă TV a interpretat roluri în serialele TV: ”Inimă de ţigan” (2007), ”Regina” (2008), ”Aniela” (2009).
A fost distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină pentru rolul Vassa Jeleznova din piesa ”Vassa Jeleznova” de M. Gorki, regia Ion Cojar (1990); Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (15 decembrie 2002); premiul Ministerului Culturii pentru cea mai bună actriţă a anului 2002, pentru rolul Anna Andreevna în ”Revizorul” de Gogol, la Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale”, conform http://www.tnb.ro/ro/florina-cercel.
A fost nominalizată la Gala Premiilor UNITER, ediţia 2008, la secţiunea ”Cea mai bună actriţă în rol secundar” pentru rolul ”Stepanida Rozanova” din spectacolul ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” (TNB).
Din anul 2002, este societar de onoare al Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti.
La 5 martie 2016, actriţa Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, din Piaţa Timpului din Bucureşti. AGERPRES