Nicolae Moga a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne

Nicolae Moga a anunţat, marţi, că a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne.

„În urma discuţiei pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al României, Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat în urma unei activităţii deficitare a unor angajaţi ai săi care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi”, a declarat Nicolae Moga la Palatul Victoria.

El a precizat că retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută că un nou început pentru Ministerul de Interne.

„În cele şase zile în care am condus MAI am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor în cazul tragediei de la Caracal. Toate aceste cercetări vor continua. Am încredere în oamenii oneşti şi profesionişti din minister, că vor reuşi să ducă la bun sfârşit munca pe care am început-o împreună şi le mulţumesc pentru colaborare”, a mai spus Moga. AGERPRES