Politehnica Iaşi ar putea disputa o parte din meciurile programate în această toamnă pe teren propriu pe stadionul din Piatra Neamţ, motivul constituindu-l începerea lucrărilor de refacere a gazonului arenei din Copou Potrivit reprezentanţilor clubului ieşean, în această săptămână urmează să fie finalizate lucrările de înlocuire a gazonului de pe terenul II din cadrul Complexului Sportiv “Emil Alexandrescu” precum şi cele de montare a gazonului sintetic de la Stadionul “Tineretului” din Tătăraşi. Odată încheiate aceste lucrări, oficialii CSM Politehnica au anunţat că vor fi demarate pregătirile în vederea înlocuirii gazonului de pe stadionul “Emil Alexandrescu”, pe care elevii lui Mihai Teja susţin meciurile considerate ca fiind pe teren propriu în campionatul Ligii 1. Perioada optimită de înlocuire a gazonului de pe arena centrală din Copou este în luna septembrie, atunci când este programată pauza competiţională în Liga 1, cauzată de meciurile echipei naţionale cu Spania şi Malta, din preliminariile EURO 2020. Astfel, cel mai probabil, Politehnica Iaşi va susţine meciul cu Hermannstadt, din etapa a IX-a, şi respectiv cel cu Sepsi, din etapa XI-a a Ligii1, de pe teren propriu, la Piatra Neamţ. În calcul au fost luate şi stadioanele din Vaslui şi Botoşani, cele două variante căzând însă, în final, din cauza faptului că, în cazul arenei din Vaslui, de exemplu, aceasta nu este omologată pentru meciuri din Liga 1, iar în ceea ce priveşte stadionul din Botoşani, acesta găzduieşte deja meciurile unei alte formaţii care evoluează, la fel ca ieşenii, în prima ligă. (E.M.)