La propunerea prefectului Marian Şerbescu, la Iaşi a avut loc joi ședința extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor, întâlnire care a avut ca unic punct pe ordinea de zi situația focarului de pestă porcină identificat în urmă cu o lună în comuna Golăiești şi măsurile dispuse de Centrul Național de Combatere a Bolilor în vederea eliminării acestei epidemii. Potrivit prefectului Marian Şerbescu, deşi la nivelului județului Iași nu au fost înregistrate noi cazuri de pestă porcină africană, măsurile dispuse inițial pentru combaterea epidemiei vor rămâne în vigoare. “La nivel național au fost stabilite măsuri suplimentare privind combaterea acestei boli extrem de grave pentru porci și cu pagube economice grave. Ca urmare, la ședința de astăzi (joi – n.r.) am dispus implementarea tuturor măsurilor luate de către Centrul Național de Combatere a Bolilor și am discutat despre activitățile care trebuie întreprinse în perioada imediat următoare de fiecare instituție în parte”, a declarat, la finalul întâlnirii, prefectul Marian Şerbescu. În total, planul de combatere a pestei porcine africane în România presupune implementarea a următoarelor măsuri:
1.
Gestionarii fondurilor cinegetice vor recolta integral mistreții prin metode de
vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă și dibuit, în termen
de 60 de zile de la confirmarea virusului în zonele afectate
2. În termen de 60 de zile, în toate zonele neafectate din fondurile de
vânătoare din țară se realizează reducerea efectivului de mistreți, prin
vânarea unei cote suplimentare de intervenție, aprobată de Ministerul Apelor și
Pădurilor, în funcție de nivelul optim aprobat prin acte normative
3. În zonele de frontieră se va proceda la vânarea tuturor mistreților și
prădătorilor specifici, până la fâșia de protecție a frontierei de stat.
4. Vehiculele utilizate la exploatarea pădurilor, precum și vehiculele agricole
utilizate în zonele afectate vor fi dezinfectate
5. În cadrul CLCB se vor adopta planuri de acțiune pentru efectuarea unor
controale în vederea depistării creșterii ilegale a suinelor la nivelul
cantoanelor silvice și societăților agricole, precum și pentru identificarea
mișcărilor ilegale de carne și produse din carne de porc
6. Autoritățile administrației publice locale din zonele cu focare confirmate
vor institui filtre pentru dezinfecție prin utilizarea dezinfectoarelor de
picior pentru pietoni, iar dezinfecția mijloacelor de transport se va efectua
cu mijloace de dezinfectare portabile, la intrarea și ieșirea din piețe,
târguri, adunări etc.
7. Revizuirea cadrului normativ referitor la regimul sancționării faptelor
contravenționale cu accent pe mărirea cuantumului de amenzi aplicate pentru
nerealizarea cotelor de vânătoare. (E.M.)