RECOMANDĂRI PRIVIND MEDICAMENTELE ÎN TIMPUL CANICULEI

Canicula poate afecta medicamentele, avertizează Agenția Națională de Sănătate și a Medicamentului (ANSM) din Franța, care transmite o serie de recomandări pentru pacienți. Agenția subliniază că,pentru orice decizie privind tratamentul, pacienții trebuie să discute cu medicii lor.

“Expunerea la temperaturi ridicate, pentru perioada mai scurte sau mai lungi, poate avea efecta asupra conservării medicamentelor, în special al celor care necesită condiții speciale de păstrare”, explică ANSM pe site-ul său.

Pe prospectele medicamentelor sunt trecute temperaturile la care trebuie ținute. Există medicamente care trebuie păstrate la temperaturi cuprinse între 2 și 8 grade Celsius, medicamente care trebuie ținute la temperaturi sub 25 sau 30 de grade Celsius și medicamente ce pot fi ținute la temperatura camerei.

Atenție la “lanțul de frig”

Primul tip de medicamente este deosebit de sensibil la schimbările de temperatură și, “cu cât este mai cald, cu atât cel mai mic incident poate întrerupe lanțul de frig”, adică procesul prin care medicamentul este ținut în mod constant, inclusiv în timpul transportului, la temperaturi scăzut, potrivit directorului general al unei companii franceze care urmărește în timp real calitatea produselor, în special lanțul de frig.

Imunogenitatea vaccinurilor sau eficiența serurilor antivenin, care trebuie păstrate între 2 și 8 grade Celsius, poate fi diminuat în cazul expunerii prea mult timp la căldură. În timpul transportului, trebuie păstrat într-un sac izoterm refrigerat.

Atât timp cât sunt ținute “în frigidere sau camere frigorifice, temperaturile ridicate nu ar trebui să le afecteze stabilitatea”, scrie ANSM, subliniind, însă, că trebuie utilizate repede după ce sunt scoase la temperatura camerei.

Nu folosiți medicamentele al căror aspect este modificat

Medicamentele care trebuie ținute între 25 și 30 de grade Celsius pot fi expuse timp de “mai multe săptămâni la o temperatură constantă de 40 de grade Celsius”, fără a avea de suferit, dă asigurări ANSM.

În ceea ce privește medicamentele biologice, precum insulina, acestea “pot fi ținute după deschidere la temperaturi care să nu depășească 25 sau 30 de grade Celsius”.

În ceea ce privește produsele care s-au topit din cauza căldurii – precum ovule sau supozitoare – acestea nu trebuie utilizate.

Este valabil “pentru orice produs al cărui aspect exterior a fost modificat vizibil. De fapt, această modificare a aspectului exterior ar putea sugerea o modificare a proprietăților sale”, explică autoritățile franceze.

Medicamente de evitat în perioadele de caniculă

Unele medicamente ar trebui evitate, pentru că pot accentua riscurile legate de caniculă, deci necesită o vigilență scescută.

De exemplu, diureticele pot agrava deshidratarea, “medicamentele pentru hipertensiune sau angină pectorală pot agrava hipertensiune”, “medicamentele pentru epilepsie pot deveni toxice în caz de deshidratare”, iar “unele medicamente pentru Boala Parkinson, incontinență urinară sau alergie pot influența transpirația”, avertizează ANSM.

Însă nicio modificare de tratament nu trebuie făcută fără a discuta cu medicul, subliniază Agenția.