Discuţii tensionate la Guvern privind data începerii noului an şcolar
Începutul anului școlar trebuie să rămână pe 9 septembrie, este propunerea oficială a Comisiei de Dialog Social (CDS) pentru ministrul interimar al Educației, a declarat pentru Edupedu.ro, secretarul de stat Gigel Paraschiv. Participanții de la ședința Comisiei, care s-a desfăşurat luni, au povestit pentru Edupedu că discuțiile au fost „tensionate”. Ei au amintit că luni dimineață, în timp ce se desfășura ședința, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare al Ecaterinei Andronescu din funcția de ministru al Educației și de numire a lui Daniel Breaz ca interimar. Astfel, Andronescu, care ar fi participat la discuțiile din Comisie, nu a mai venit, iar în locul ei a fost Gigel Paraschiv, secretarul de stat pe universitar din cadrul Ministerului Educației. „Am ascultat partenerii de dialog social. Atât reprezentanții federațiilor sindicale, cât și reprezentanții patronatelor nu au susținut modificarea (pentru 16 septembrie). Nu au susținut modificarea nici cei care au statut de invitat permanent în cadrul CDS, este vorba de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și de reprezentanții elevilor. Am ascultat toate argumentele partenerilor noștri și o să facem o notă de informare, un aviz consultativ, iar atunci când ministrul interimar Daniel Breaz vine la minister să preia atribuțiile, o să-i punem la dispoziție această informare”, a spus Gigel Paraschiv. Mai departe, decizia îi aparține noului ministru, care poate modifica prin ordin de ministru sau poate să lase structura anului școlar așa cum a fost deja stabilită. Discuțiile din cadrul ședinței de Dialog Social de azi dimineață au fost destul de tensionate, au povestit pentru Edupedu.ro reprezentanți ai părinților și elevilor, care participă în calitate de invitați la aceste întruniri. Lucru care le-a fost reproșat de către un reprezentant al Ministerului Muncii. „A avertizat societatea civilă că avem doar statut de invitați și că nu facem parte din Consiliul de Dialog Social”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. El a punctat mai departe că „Nu este în regulă să schimbăm structura anului școlar cu o lună înainte de începerea școlii pentru că au cerut hotelierii asta, pe filieră politică și în interes financiar”. Și reprezentantul Consiliului Național al Elevilor, Andreea Păun, a povestit de atmosfera „tensionată” de la ședință. „Dezbaterea a fost într-o stare de tensiune, din păcate. S-au luat de niște lucruri extrem de personal, deși nu era cazul, și pe lângă asta, s-a observat că există o lipsă de comunicare clară, gravă, între minister și Guvern. În momentul în care noi am cerut fundamentul aceste propuneri (pentru 16 septembrie), ca să înțelegem și noi de unde a apărut, patronatele din turism, care au fost invocate inițial, au spus că ei nu sunt de acord cu modificarea, că nu îi privește pe ei și că este în intereseul elevilor și părinților să hotărască când vor să înceapă anul școlar. Atunci, dacă nici cei din turism nu susțin, noi nu am înțeles ce se întâmplă! În concluzia dezbaterii, niciunul dintre factorii prezenți, nici elevi, nici părinți, nici sindicatele din învățământ, nici sindicatele din turism nu susțin această modificare. Astfel, se va trimite o notă informativă către Guvern în care Comisia de Dialog Social susține ca începerea anului școlar să rămână pe 9 septembrie”, a spus reprezentantul elevilor. Printre motivele invocate de către reprezentanții sociali pentru ca anul școlar să nu înceapă cu o săptămână mai târziu, se numără faptul că se produce un dezechilibru semestrial. „Este prea puțin timp în semestrul I și profesorii nu mai ajung să predea totul cum ar trebui și trebuie să grăbească materia și apoi să evalueze pe repede înainte. În plus, asta ar presupune o decalare în luna iulie, iar elevii vor învăța în condiții de caniculă și nu sunt aparate de climatizare în majoritatea școlilor”, a mai explicat Păun.
2019-08-05