Şeful Jandarmeriei Române, Ionuţ Sindile, înlocuit din funcţie de ministrul Mihai Fifor

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunţat, luni, că a dispus încetarea împuternicirii în funcţie a inspectorului general al Jandarmeriei Române, Ionuţ Sindile, urmând ca instituţia să fie condusă de inspectorul şef al Jandarmeriei Dolj, Constantin Florea.  „Astăzi am luat câteva decizii organizatorice care au ca scop creşterea nivelului de siguranţă al cetăţeanului, dar şi de încredere în Ministerul Afacerilor Interne şi în instituţiile din subordine. În acest sens, am dispus încetarea împuternicirii în funcţie a şefului Jandarmeriei Române, domnul Cătălin Ionuţ Sindile, şi l-am împuternicit în această funcţie pe generalul de brigadă Constantin Florea. Domnul general a ocupat până acum funcţie de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, are o experienţă în Jandarmerie de aproape 30 de ani şi este unul dintre puţinii generali ai Jandarmeriei Române”, a declarat Mihai Fifor, la sediul MAI. Ministrul interimar de Interne i-a cerut măsuri imediate noului şef al Jandarmeriei. „Principala mea aşteptare de la generalul Florea este să facă de îndată o analiză a Inspectoratului de Jandarmi, Jandarmeriei Române, urmând ca acesta să-mi prezinte în maximum o săptămână primele măsuri pentru eficientizarea activităţii acestei instituţii”, a completat Fifor. Mihai Fifor a anunţat şi înlocuirea purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, cu Georgian Drăgan, până acum purtător de cuvânt al Poliţiei Române. Pe 21 septembrie 2018, Cătălin Ionuţ Sindile a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă de către procurori în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, alături de Sebastian Cucoş, fostul şef al Jandarmeriei, dar şi alături de cel care este şi actualmente şeful Jandarmeriei Bucureşti, maiorul Laurenţiu Cazan, precum şi alături de comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din Ministerul Afacerilor Interne. Cătălin Ionuţ Sindile a fost împuternicit în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române pe 15 august 2018, imediat după scandalul iscat de violenţele de la mitingul din 10 august, produs în timp ce la conducerea Jandarmeriei se afla Sebastian Cucoş. Ionuţ Cătălin Sindile are 41 de ani şi este născut în judeţul Teleorman. El a absolvit Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, la arma jandarmi, în anul 2000 şi are o experienţă de 19 ani în Jandarmeria Română. Sindile a mai desfăşurat activitate profesională în cadrul Jandarmeriei Române, inclusiv mai multe misiuni internaţionale sub egida Uniunii Europene. Viitorul şef al Jandarmeriei, Constantin Florea, în vârstă de 53 de ani, este actualmente inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi „Mihai Bravul” din Craiova. Între 2005 şi 2009, el a fost comandant adjunct al Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova, iar înainte de asta a deţinut funcţia de adjunct al comandantului şi Şef de stat major al Comandamentului de Jandarmi Judeţean Dolj. Constantin Florea a absolvit Colegiul Naţional de Apărare, dar şi Colegiul Naţional de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti, potrivit CV-ului. (sursa: www.mediafax.ro)