Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în calitate de partener, anunţă organizarea în perioada 10 – 11 august, lângă Muzeul de Sit arheologic din localitatea Cucuteni, a celei de-a doua ediţii a Festivalului Antic „Getodava”, eveniment organizat de Asociația „Geto-Dacii din Moldova” împreună cu partenerii Primăria Municipiului Iași, Primăria Cucuteni şi Școala Gimnazială Cucuteni. Potrivit organizatorilor, printre atracțiile ediţiei din acest an a festivalului se numără replici ale coifului princiar getic din aur și ale bijuteriilor, care provin din același tezaur descoperit la Băiceni, comuna Cucuteni (judeţul Iași). „Atmosfera va fi reconstituită prin dansuri și numeroase ateliere meșteșugărești interactive pentru copii, demonstrații militare, lupte de gladiatori și reconstituirea bătăliilor regilor daci Burebista, Duras şi Decebal împotriva legiunilor Imperiului Roman”, anunţă organizatorii, într-un comunicat de presă. Intrarea publicului la toate evenimentele incluse în cadrul festivalului este liberă. Prima ediție a Festivalului Antic „Getodava”, desfășurată la Cucuteni în perioada 21 – 22 iunie, a reunit peste 2.000 de pasionați de istorie de toate vârstele.
Programul celei de-a II-a ediții a evenimentului:
Sâmbătă, 10 august 2019
- ora 12.00: Deschiderea porților satului fortificat geto-dacic și atelierele meșteșugărești interactive pentru copii: Fierărie/ Tir cu arcul/ Antrenamente cu arme de plastic/ Gherghefuri/ Țesut/ Pielărie/ Modelaj în lut/ Desen și pictură
- ora 17.00: Deschiderea oficială a evenimentului cu parada și prezentarea asociațiilor de reconstituire istorică, prezentarea de echipamente militare și civile ale asociațiilor de geto-daci, cât și a celor de romani
- orele 17.30 – 20.00: Spectacole cu dansuri antice, demonstrații militare, gastronomie
- ora 20.00: Reconstituirea bătăliilor regelui Burebista împotriva celților și bastarnilor/ ritualul de alianță/ bătălia triburilor aliate împotriva generalului Caius Hybrida și a legiunilor romane/ moartea lui Burebista
- ora 21.00: „Rugul lui Zalmoxes”.
Duminică, 11 august 2019
- ora 12.00: Deschiderea porților satului fortificat geto-dacic și atelierele meșteșugărești interactive pentru copii: Fierărie/ Tir cu arcul/ Antrenamente cu arme de plastic/ Gherghefuri/ Țesut/ Pielărie/ Modelaj în lut/ Desen și pictură
- ora 15.00: Reconstituirea atacului regelui Duras, la Sud de Dunăre asupra Provinciei romane Moesia inferior/ bătălia și victoria din anul 87 d. Hr. a dacilor și a aliaților împotriva generalului Cornelius Fuscus și a legiunilor romane/ Decebal devine rege al Daciei.
Festivalul va fi precedat de o paradă cu torțe, la care vor participa membrii asociațiilor „Geto-Dacii din Moldova” și „Terra Taurina” din Italia. Parada se va desfășura joi, 8 august 2019, de la ora 20.00, la Iași, pe traseul Bulevardul pietonal Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii. Asociația culturală Geto-Dacii din Moldovaeste primul grup de reenactment (reconstituire istorică) dedicat perioadei antice, din regiunea Moldovei. Grupul a fost creat în anul 2014, la Iași, de Constantin Lăpușneanu și Delia-Carmen Negură. „Reenactment” este o activitate care îmbină educația și divertismentul, în care participanții urmează un plan cu ajutorul căruia ilustrează aspecte ale unui eveniment sau ale unei perioade istorice, prin diverse mijloace: reconstituirea unor vechi aşezări la scară reală (case, cetăți etc.); reproducerea exactă a obiectelor arheologice sub formă de copii fidele (monede, arme, armuri, bijuterii, podoabe), dar și a obiectelor de vestimentație, folosind exclusiv metodele și materialele acelor timpuri; reproducerea de lupte și antrenamente, parade militare. Muzeul de Sit arheologic de la Cucuteni, situat la aproximativ zece kilometri de orașul Târgu Frumos,în marginea de nord a satului Cucuteni, pe dealul Gosan, în punctul La Pietrărie, este o construcţie creată special pentru a proteja un mormânt princiar din secolele IV – III î. Hr. Necropola tumulară daco-getică este datată în secolul al IV-lea î. Hr. şi este formată din opt tumuli (movile funerare). Trei dintre acestea au fost cercetate sistematic de către arheologi, cea mai mare dintre ele fiind cea protejată de construcţia-muzeu, ridicată în 1984, cu prilejul centenarului descoperirii culturii Cucuteni. Muzeul de Sit arheologic face parte din Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, adăpostind şi elemente de istorie locală, precum şi piese de arheologie originale, datând din perioada culturii cucuteniene. (E.M.)