Patru medalii, dintre care una de aur, pentru lotul României la Olimpiada Internaţională de Geografie

Lotul României a obţinut patru medalii, între care una de aur, la Olimpiada Internaţională de Geografie, care s-a desfăşurat în Hong Kong/China, în perioada 30 iulie – 5 august. Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), la a XVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie, lotul Româniai a obţinut patru distincţii: o medalie de aur, două medalii de argint şi o medalie de bronz. După medalia de aur adjudecată în 2018, în competiţia găzduită de Canada, Andrei Sandu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional din Iaşi) şi-a adăugat în palmares, anul acesta, o performanţă similară. Elevii laureaţi cu argint sunt Bianca Elena Solomon (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi), medaliată cu aur în 2018, şi Marian-Răzvan Popescu (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti). Alexandru-Gabriel Chivu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila) a fost medaliat cu bronz. Lotul României a fost însoţit de profesorii coordonatori Mihaela Cornelia Fiscutean şi Dorin Fiscutean (Colegiul Naţional din Iaşi). Selecţia a fost realizată pe baza rezultatelor înregistrate la Olimpiada Naţională de Geografie din anul şcolar 2018-2019. Pregătirea lotului s-a desfăşurat la Iaşi. Ediţia din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Geografie s-a desfăşurat în Hong Kong/China, în perioada 30 iulie – 5 august, cu participarea a peste 190 de elevi din 48 de ţări. (sursa: www.news.ro)