ALDE şi Pro România au decis să colaboreze ca o alianţă politică

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat miercuri că formaţiunea sa şi Pro România, condusă de Victor Ponta, au decis să colaboreze ca o alianţă politică, cele două partide urmând să aibă grupuri parlamentare comune.

„Discuţii fructuoase în această dimineaţă cu liderul Pro România, Victor Ponta: am hotărât o viitoare colaborare sub forma unei Alianţe politice! ALDE şi Pro România vor avea grupuri parlamentare comune şi, astfel, vom fi a treia forţă politică parlamentară, după PSD şi PNL. În perioada imediat următoare, grupurile de lucru ale celor două partide se vor întâlni pentru a stabili proiectul politic al Alianţei şi protocolul de colaborare”, a scris Tăriceanu pe Facebook. AGERPRES