Primăria Municipiului Iaşi anunţă începerea procedurilor de selectare a partenerilor în vederea elaborării, depunerii şi implementării proiectului privind restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric “Casa Calimachi – Ghica”, situat în str. Cuza Vodă nr. 41 (fostul sediu PNȚCD), care urmează să fie depus spre finanţare în cadrul Granturilor SEE 2014-2021, prin programul ROCULTURA, apelul „Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice”. “Partenerul selectat urmează a revitaliza şi pune în valoare clădirea Casa Calimachi – Ghica prin activităţi de promovare a patrimoniului cultural mobil, obiceiurilor populare, artizanatului, activităţi de educaţie culturală şi artistică, de scriere, editare, producţie, distribuţie, digitizare şi publicare a operelor muzicale şi literare, organizarea de evenimente culturale, schimburi de experienţă în sectoarele culturale şi creative, promovarea diversităţii culturale şi susţinerea dezvoltării locale prin abordări interdisciplinare”, se precizează într-un comunicat al Primăriei. Durata proiectului va fi între 12 şi 48 de luni. Selecţia se va face pe bază de punctaj, cu un maxim de 100 de puncte. Propunerile care vor întruni mai puţin de 75 de puncte nu vor fi selectate. Depunerea dosarelor a început pe data 1 august 2019 şi continuă până pe 12 august 2019, ora 14.00, la sediul Primăriei Municipiului laşi din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, cod poștal: 700064, laşi, tel: 0232.267.582, fax: 0232.211.200. Clarificări şi informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 0232.267.582, interior 284. (E.M.)