Barna: În momentul de faţă, statul român nu mai funcţionează

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat miercuri că, în momentul de faţă, statul român nu mai funcţionează, iar problema nu este lipsa unui act normativ punctual, ci a oamenilor competenţi în poziţiile de decizie publică.

“Funcţionalitatea statului trebuie să se bazeze pe un cadru legal respectat, transparent şi deschis. Problema, şi de fapt ăsta e mesajul principal, problema nu este o lege sau alta, problema este modalitatea structurală de funcţionare a instituţiilor statului, în care fiecare dintre ele trebuie să aibă un rol şi să şi-l respecte. Problema nu este de un act normativ punctual, asta se încearcă acum, dăm ordonanţă şi am rezolvat, de fapt problema este lipsa oamenilor competenţi. Ceea ce propune USR-PLUS, elementul zero al acestei necesare reforme, este accesul oamenilor competenţi în poziţiile de decizie publică. Fără asta nu avem niciun viitor de fapt”, a spus Barna, întrebat dacă un protocol între instituţiile implicate cu SRI ar fi putut schimba situaţia din cazul Caracal.

El a menţionat că, “în momentul de faţă, statul nu mai funcţionează, statul eşuează aproape săptămânal în a asigura condiţiile minime de siguranţă a cetăţenilor”, iar aceasta este o problemă sistemică care “ţine de corupţie, de nepotism, de clientelism, de transformarea instituţiilor statului în spaţii de angajare a rudelor incompetente”.

“Trebuie în fiecare loc, de la cea mai mică comună, până la cel mai mare oraş, să facem funcţional statul, să facem funcţionale instituţiile care să servească cetăţenii şi nu să devină nişte castele din Kafka, cum sunt în prezent, astfel încât oamenii la ei în comună să aibă serviciile minime, ăsta e un lucru pe care statul se pare că nu îl mai asigură, dar pe care trebuie să îl asigure, dar să aibă oportunităţile de a rămâne aici. De fapt, pentru mediul rural este acelaşi mesaj – posibilitatea de a îţi găsi un rost la tine acasă”, a susţinut liderul USR.

USR-PLUS a lansat miercuri, în Piaţa Universităţii, campania de strângere de semnături pentru candidatul alianţei la alegerile prezidenţiale, Dan Barna. AGERPRES