Kabul: Cel puţin 95 de oameni au fost răniţi miercuri în explozia unei maşini capcană

Cel puţin 95 de oameni au fost răniţi miercuri în explozia unei maşini capcană în vestul capitalei afgane Kabul, transmit dpa şi AFP citând responsabili locali şi martori. Atacul a fost revendicat imediat de militanţi talibani.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de interne Nasrat Rahimi a explicat că un vehicul încărcat cu explozibili a fost detonat la intrarea într-un comisariat de poliţie, la ora locală 09.00 (04.30 GMT), fără a da alte detalii.

Deflagraţia a ridicat un nor uriaş de fum. Într-o înregistrare video difuzată pe reţelele sociale, după explozie pot fi auzite tiruri de armă.

Cel puţin 34 de persoane rănite au fost transportate la spitale din oraş, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului sănătăţii.

Luna iulie a fost cea mai sângeroasă din Afganistan din ultimii doi ani, peste 1500 de oameni fiind ucişi sau răniţi, potrivit ONU.AGERPRES