Mai mulţi primari PSD din judeţul Iaşi îl vor susţine pe Iohannis la prezidenţiale

Cel puţin zece primari PSD din judeţul Iaşi îl vor susţine pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a anunţat, miercuri,  deputatul Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi. Într-o conferinţă de presă, care a avut loc la sediul partidului, Costel Alexe a precizat că la alegerile locale de anul viitor, actualii primari PSD care în campania pentru prezidenţiale îi vor acorda sprijinul actualului şef al statului, Klaus Iohannis, vor candida pentru un nou mandat pe listele PNL. „Este vorba despre o parte dintre primarii noştri care în urma Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 au trecut la PSD, fără a-şi pierde mandatul. Mulţi dintre aceştia şi-au exprimat dorinţa de a se reîntoarce în partid pentru alegerile locale de anul viitor”, a declarat Costel Alexe, care a adăugat însă că nu vor fi primiţi înapoi în partid cei care „atunci când au plecat din PNL au trântit uşa în urma lor”. Preşedintele PNL Iaşi nu a dorit să facă publice numele primarilor PSD care îl vor sprijini pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, spunând însă că aceştia vor putea fi văzuţi „la lucru” în timpul campaniei, alături de reprezentanţii liberalilor. În urma alegerilor locale din 2016, PNL a obţinut, în judeţul Iaşi, 31 de mandate de primar, dintr-un total de 98. (E.M.)