PSD Iaşi respinge categoric afirmaţiile lansate în spaţiul public de preşedintele liberalilor ieşeni, Costel Alexe, potrivit cărora zece primari social democraţi din judeţ îl vor susţine pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din această toamnă. Potrivit unui comunicat de presă al PSD Iaşi, afirmaţiile făcute miercuri, într-o conferinţă de presă, de Costel Alexe reprezintă „o nouă perdea de fum”, menită să capteze atenţia ieşenilor. „Timp de trei ani, opoziţia liberală a încercat să întârzie sau să blocheze toate proiectele demarate de administraţia judeţeană, dar şi de administraţiile locale, iar acum are tupeul să spună că o parte dintre primarii noştri îi susţin. Am încredere totală în edilii social-democraţi din judeţ. Sunt oameni cu experienţă, echilibraţi şi destoinici, care nu pot să aplece urechea la astfel de dezinformări”, declară Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi. „Scopul acestui anunţ făcut de preşedintele PNL Iaşi are iz politic, atât local, cât şi naţional. Încearcă, din nou, să fure startul unei campanii electorale. Nimic surprinzător până acum! Din păcate, şeful liberalilor nu înţelege că pentru a-ţi crea vizibilitate e nevoie de proiecte şi realizări concrete, nu de minciuni şi intoxicări publice. Costel Alexe se comportă de parcă liberalii ar fi rezolvat toate problemele ieşenilor şi acum au grija PSD Iaşi. Or, dacă e luat la bani mărunţi, deputatul ieşean, nu poate să numească nici măcar un amărât de proiect început şi finalizat în cei aproape 12 ani în care a reprezentat Iaşul în Parlamentul României. De la astfel de oameni nu te poţi aştepta la fapte, ci doar la vorbe deşarte”, susţine liderul social democrat. Maricel Popa subliniază că Guvernul României susţine şi sprijină proiectele tuturor comunităţilor ieşene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), fonduri europene, destiante modernizării drumuri,lor şcolilor, spitalelor, pentru construcţia de creşe şi grădiniţe şi pentru a aduce în gospodăriile oamenilor toate utilităţile necesare. „Acestea sunt, cu adevărat, preocupările şi grijile noastre. De a termina proiectele începute şi de a contribui la dezvoltarea judeţului şi bunăstarea ieşenilor”, precizează liderrul PSD Iaşi. (E.M.)