Raiffeisen Bank lansează RaiPay

Raiffeisen Bank lansează RaiPay, aplicaţia Android prin care clienţii săi pot plăti contactless cu telefonul la comercianţi, conform unui comunicat de presă al băncii.

RaiPay permite adăugarea simplă, prin NFC, a cardurilor Raiffeisen Bank de debit sau de credit şi realizarea plăţilor la POS, inclusiv a plăţilor în rate fără dobândă.

„Telefonul mobil a devenit, pe rând, cameră foto, computer, televizor, iar acum vedem cum preia şi funcţia de card bancar. Tehnologia evoluează, iar comportamentele clienţilor se schimbă, inclusiv atunci când vine vorba de plăţi. De astăzi, clienţii Raiffeisen Bank vor putea plăti cu telefonul, la POS. Simplu, rapid şi la fel de sigur ca atunci fac o plată cu cardul. RaiPay vine natural să completeze suita de aplicaţii digitale lansate anul acesta, după ce, din luna mai, le-am prezentat clienţilor noştri noile aplicaţii de internet şi mobile banking”, a spus Steven van Groningen, preşedinte şi CEO Raiffeisen Bank România.

Aplicaţia RaiPay este rezultatul colaborării unei echipe internaţionale, fiind dezvoltată la nivelul grupului Raiffeisen Bank International şi va fi folosită în alte trei ţări: Cehia, Bulgaria şi Serbia. RaiPay este o aplicaţie de sine stătătoare, dedicată clienţilor care au smartphone-uri cu sistem de operare Android, cel puţin versiunea 5.0.

Pentru a putea plăti cu telefonul, utilizatorii RaiPay au de urmat trei paşi simpli: descarcă aplicaţia din Google Play Store, adaugă cardurile, de debit ori de credit, de persoană fizică sau juridică, şi pot începe cumpărăturile. Cei care au un card de cumpărături Raiffeisen Bank pot face inclusiv plăţi în rate fără dobândă, direct cu telefonul.

Faţă de alte aplicaţii de plată cu telefonul, RaiPay permite o înregistrare foarte rapidă a cardurilor, prin tehnologia NFC (Near Field Communication – comunicare în câmp apropiat), aceeaşi tehnologie folosită şi pentru plata la POS cu telefonul. Cu ajutorul aplicaţiei RaiPay, clienţii pot avea toate cardurile Raiffeisen Bank la îndemână, online, fără a mai fi necesar să le folosească şi pe cele fizice.

Plata cu telefonul este la fel de simpla ca o plată contactless cu cardul. Pentru a face o plată, clienţii apropie smartphone-ul de POS şi aprind ecranul. Pentru plăţile mai mari de 100 de lei este necesară deblocarea ecranului, iar pentru plăţile de peste 500 lei se va cere autorizarea prin introducerea parolei aplicaţiei. Clientul poate face câteva plăţi succesive sub 100 lei doar cu aprinderea ecranului telefonului, după care se solicită autentificare, indiferent de valoarea plăţii.

Chiar dacă smartphone-ul nu este conectat la internet, cu RaiPay se pot face până la 10 plăţi la POS, după care se va solicita conectarea la internet.

Utilizarea RaiPay este gratuită, atât în ţară, cât şi în străinătate, iar plăţile cu telefonul mobil sunt realizate fără taxe sau comisioane. Aplicaţia este disponibilă atât în limba română cât şi în engleză.

Raiffeisen Bank are peste 650.000 clienţi digitali care folosesc aplicaţiile Raiffeisen Smart Mobile şi Raiffeisen Online.

Raiffeisen Bank oferă servicii universale de banking pentru 2 milioane de clienţi persoane fizice, 92.000 de IMM-uri şi 5.700 de companii mari şi medii. Banca are aproape 5000 de angajaţi, peste 400 de agenţii în toată ţara, aproximativ 900 de ATM-uri, 250 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de 20.000 de POS-uri. AGERPRES