Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal

Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal se reuneşte, joi, la Romexpo, preşedintele Klaus Iohannis urmând să participe la reuniune.

La CN al liberalilor, care se va desfăşura începând cu ora 16,00, vor participa peste 3.500 de membri PNL, parlamentari, primari şi aleşi locali.

Şeful statului participă la reuniune la invitaţia liderului liberalilor, Ludovic Orban. Preşedintele Iohannis va participa la CN al PNL începând cu ora 18,00, conform agendei sale. El va susţine un discurs în faţa liberalilor.

În cadrul reuniunii vor vorbi şi secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareş Bogdan, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur.

Pe ordinea de zi a evenimentului se află prezentarea bilanţului politic al conducerii PNL, aprobarea fuziunii dintre Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi PNL, precum şi alegerea unui prim-vicepreşedinte al liberalilor. Pentru funcţia de prim-vicepreşedintele Ludovic Orban l-a propus pe Rareş Bogdan.

„În cadrul Consiliului Naţional avem câteva puncte înscrise pe ordinea de zi. Este vorba de prezentarea rapoartelor de activitate de către Biroul Executiv, grupurile parlamentare, Liga Aleşilor Locali. Avem pe ordinea de zi finalizarea procesului de integrare a Partidului Acţiunea Civică a Tinerilor în PNL, prin fuziune prin absorbţie. De asemenea, avem ca punct pe ordinea de zi alegerea prim-vicepreşedintelui politic al PNL. Am prezentat încă de la Biroul Executiv ultim la care am discutat acest subiect – propunerea mea pentru această poziţie de prim-vicepreşedinte este Rareş Bogdan, propunere susţinută de colegii mei din BEx şi care va fi votată în cadrul Consiliului Naţional. Avem un punct înscris pe ordinea de zi privitor la alegerile prezidenţiale, punct la care l-am invitat pe preşedintele României, candidatul la funcţia de preşedinte susţinut de PNL”, a declarat, luni, Ludovic Orban.

Potrivit preşedintelui PNL, sâmbătă va începe şi campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la prezidenţiale. Orban spune că ţinta este strângerea a două milioane de semnături. AGERPRES