Filiala ieşeană a Casei Româno-Chineze va fi inaugurată oficial în prezenţa ambasadorului Chinei

Luni, 12 august, la ora 12.00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) va avea loc inaugurarea oficială a Casei Româno-Chineze filiala Iaşi. La eveniment va fi prezentă Excelenţă Sa doamna Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România. În cadrul evenimentului este programată o masă rotundă care are ca temă dinamizarea relațiilor comerciale bilaterale, mecanismul identificării partenerilor de afaceri de încredere și posibilitatea atragerii de investiții și finanțări în regiunea Moldovei. “Vizita oficială a E.S. D-na Ambasador Jiang Yu este realizată la invitația Casei Româno-Chineze, asociație creată cu scopul dezvoltării relațiilor de cooperare dintre România și China. Cu acest prilej, vom marca inaugurarea oficială a filialei Iași. La acest eveniment au fost invitate oficialități publice locale din Iași, Suceava și Vaslui, oameni de afaceri, personalități din mediul academic, precum și președinții filialelor Suceava și Vaslui ale Casei Româno-Chineze”, se arată într-un comunicat comun de presă, semnat de Romică Ichim, preşedintele Casei Româno-Chineze filiala Iaşi, şi Paul Butnariu, preşedintele executiv al Camerei de Comerț și Industrie Iași. (Edmond Macri)