Vineri se reiau căutările de probe noi în casa lui Gheorghe Dincă. Mandatul în baza căruia s-au făcut percheziţiile până acum expiră sâmbătă, însă DIICOT va cere un nou mandat.
Anchetatorii au revenit, vineri dimineaţă, la „casa groazei” din Caracal, pentru a continua căutarea de noi probe.
Potrivit unor surse, mandatul în baza căruia s-au făcut percheziţiile până acum expiră sâmbătă, însă DIICOT va cere un nou mandat.
Tot vineri, vor avea loc noi audieri la Poliţia Caracal.
Până acum, la peste două săptămâni de la dispariţia Alexandrei Măceşanu, fata de 15 ani, anchetatorii au găsit oseminte şi cenuşă care au fost trimise la analiză.
De asemenea, procurorii DIICOT au anunţat că au finalizat percheziţia informatică asupra unui laptop, unui aparat foto, a două telefoane mobile şi stick-uri de memorie, în prezenţa lui Gheorghe Dincă şi a avocatului acestuia, urmând ca datele obţinute să fie analizate.
„În cursul acestei zile a fost finalizată percheziţia informatică asupra unor medii de stocare, respectiv un laptop, aparat foto, două telefoane mobile şi stick-uri de memorie, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului din oficiu, urmând ca datele obţinute să fie prelucrate analitic de către specialişti din cadrul Biroului tehnic de coordonare a activităţilor de specialitate din cadrul DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO-IGPR”, arăta DIICOT.
Părinţii Alexandrei Măceşanu, despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o şi apoi a ars cadavrul, au fot audiaţi joi, la Poliţia Caracal, şi le-au spus anchetatorilor că nu vor să se constituie parte civilă în dosar. La Poliţia Caracal a fost şi Dincă, alături de avocat.MEDIAFAX