Breaking News

Directorii de spitale vor fi numiţi în bază de concurs

10:30 | 09.08.2019Categorie: Social

Regulamentul privind numirea în funcţie a conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice a fost modificat iar directorii vor desemnaţi în bază de concurs şi nu vor putea deţine mai multe de două mandate. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale Ala Nemerenco, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, noile modificări ale regulamentului vin să sporească nivelul de integritate şi profesionalism al managerilor IMSP. “Pentru a accede în funcţii candidaţii vor trebui să completeze o declarație de integritate, o declarație despre rudenie sau afini până la gr. IV în instituția pentru care candidează. Se vor permite doar două mandate în una și aceeași instituție, cei ce au condus instituția mai mult de nouă ani nu mai pot participa la concurs pentru aceeași funcţie. Cu 90 zile înainte de expirarea contractului ministerul anunță concurs fără a aștepta careva notificări, nu se mai organizează concurs cu o singură persoană”, a scris Nemerenco pe pagina sa oficială.

Şeful de la medicină a anunţat că în următoarea perioadă  va fi majorat suplimentul pentru munca de noapte oferit personalului angajat în instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. “Plata în cuantum unic pentru o gardă – de la 190/250 pentru infirmiere și până la 1000 lei medici terapie intensivă”, susţine Nemernco.

Tot astăzi ministrul a specificat că vor fi majorate şi indemnizațiile unice pentru activitatea în zone rurale de la 45 mii lei pentru medici și farmaciști la 120 mii lei și de la 36 mii lei pentru personalul medical și farmaceutic mediu până la 96 mii lei.