Chinezii ar putea deschide o linie de fabricare a autobuzelor electrice la Miroslava

În Parcul industrial de la Miroslava s-ar putea deschide, în curând, o linie de fabricaţie de autobuze electrice, cu sprijinul firmelor din China, în timp ce zona cargo a Aeroportului Internaţional Iaşi ar putea fi realizată, de asemenea, cu sprijinul fimelor de specialitate din această ţară. De asemenea, partea chineză ar putea deveni un partener important al autorităţilor ieşene în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura rutieră. Sunt doar câteva dintre punctele discutate luni, la sediul Consiliului Judeţean, în cadrul întrevederii pe care Excelenţa Sa doamna Jian Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze, a avut-o cu autorităţile judeţene. În cadrul întâlnirii, Excelența Sa și-a arătat interesul pentru viitoare parteneriate de afaceri între cele două țări, dar mai ales pentru posibilitatea atragerii de investiţii şi finanţări în județul Iași. ”Este o mare bucurie pentru noi să facem aceaastă vizită în județul Iași. Înainte văzusem doar albume cu imagini din această zonă, dar odată ce am pășit pe meleagurile ieșene am văzut cu adevărat frumusețea deosebită a acestor locuri. Îmi exprim respectul deosebit față de poporul român, față de locuitorii acestui județ. Este încă o confirmare a faptului că cele două țări sunt prietene și că ne dorim în continuare să fim parteneri atât în domeniul administrativ, cât și în cel economic. Relațiile între cele două țări constau și în parteneriatele pe care le au regiunile din țările noastre. Am venit să consolidăm relația bilaterală prin colaborările la nivel local, în domeniul economic-comercial de investiții și al infrastructurii de transport. Parcul industrial din județ este de interes pentru afaceriștii noștri și dorim să intensificăm dialogul pe acest subiect, să identificăm posibilitățile de colaborare dintre cele două părți”, a spus Excelența sa Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România. În urma întâlnirii de astăzi au fost prezentate mai multe propuneri de asociere între județul Iași și Ambasada Republicii Populare Chineze în România. „Am înaintat deja doamnei ambasador o scrisoare de intenție, ce va fi prezentată către comunitatea de afaceri din China. Am găsit împreună domenii comune de interes ce ar putea duce la investiții din partea chineză în zona cargo a Aeroportului Iași și în Parcul Industrial al județului, prin înfințarea aici a unei linii de producție de autobuze electrice. Suntem deschiși la dezvoltarea unor relații comerciale între cele două părți, care pot aduce beneficii atât ieșenilor, cât și mediului de afaceri din China”, a afirmat, la rândul său, președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa.  În cadrul întâlnirii au mai fost aduse în discuție colaborări în domeniul turismului, educației și culturii. (E.M.)