India anunţă relaxarea restricţiilor impuse în Kashmir

Restricţiile de circulaţie impuse în Kashmirul sub control indian vor fi relaxate joi după sărbătoarea naţională a independenţei, dar serviciile de telefonie şi internet vor fi în continuare întrerupte, potrivit guvernatorului statului Jammu şi Kashmir citat miercuri de presa locală, relatează France Presse, potrivit Agerpres. „Nu dorim să oferim inamicului aceste instrumente de comunicare până când lucrurile nu se vor calma”, a spus guvernatorul Satya Pal Malik într-un interviu pentru The Times of India. „Într-o săptămână sau zece zile, totul va fi bine şi vom deschide treptat liniile de comunicaţie”, a adăugat el. Regiunea din Himalaya, majoritar musulmană şi revendicată de asemenea de Pakistan, este din 4 august complet ruptă de lume. Autorităţile indiene au impus întreruperea comunicaţiilor şi puternice restricţii de circulaţie înainte de anunţul revocării autonomiei constituţionale a părţii din Kashmir pe care o controlează. Temându-se de manifestaţii în masă, zeci de mii de soldaţi suplimentari au fost desfăşuraţi pentru a monitoriza punerea în aplicare a deciziei surprinzătoare a prim-ministrului indian Narendra Modi. Marţi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne indian a anunţat pe Twitter că restricţiile sunt „pe punctul de a fi relaxate treptat” în statul Jammu şi Kashmir. Potrivit mai multor locuitori, această blocadă nu a împiedicat o manifestaţie a aproximativ 8.000 de persoane după rugăciunea de vinerea trecută, care a fost dispersată de forţele de securitate cu gaze lacrimogene şi bile de plumb. Duminică, autorităţile au redus temporar restricţiile pentru a permite locuitorilor să facă cumpărături înaintea sărbătorii musulmane Aid, care a început luni. Dar restricţiile severe au fost reimpuse după manifestaţiile la care au luat parte sute de persoane, potrivit locuitorilor. Insurecţia separatistă a ucis zeci de mii de oameni, în mare parte civili, în această regiune din 1989. Diferitele grupuri rebele solicită fie independenţa regiunii, fie alipirea de Pakistan. Prim-ministrul pakistanez Imran Khan, care a asemănat duminică guvernul indian cu Germania nazistă, urmează să rostească, miercuri, un discurs în adunarea legislativă a Kashmirului pakistanez. India şi Pakistanul, care îşi împart teritoriul Kashmirului după independenţa lor în 1947, au purtat de atunci trei războaie, dintre care două în legătură cu Kashmirul.