Un avion de pasageri a efectuat miercuri o aterizare forţată pe un câmp aflat la câţiva kilometri de un aeroport din Moscova, în urma unui incendiu la unul dintre motoarele aeronavei, au declarat surse din cadrul autorităţilor ruse, citate de TASS, care au precizat că nu s-au înregistrat decese. „Avionul a aterizat pe burtă pe un câmp aflat în apropiere de satul Rybaki, care este la aproximativ 3-5 kilometri depărtare de pista aeroportului Jukovski”, a afirmat o sursă. Aeronava de tip Airbus A321, a companiei Ural Airlines, la bordul căreia se aflau 234 de persoane, inclusiv şapte membri ai echipajului, a decolat de la aeroportul Jukovski din regiunea Moscovei şi se îndrepta spre Simferopol în Crimeea. (sursa: www.mediafax.ro)
Related Articles
Noi măsuri de combatere a răspândirii virusului în instituţiile aflate în subordinea Primăriei
24 octombrie 2021 17:57
Check Also
Close
-
Începând de luni, în judeţul Iaşi debutează Săptămâna legumelor şi fructelor donate19 noiembrie 2017 14:57