Prezentă, vineri, la Iaşi, unde a participat la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al PSD, Viorica Dăncilă i-a dat replica primarului Mihai Chirica, cel care într-o postare pe Facebook i-a reproşat şefei Executivului că nu a făcut nimic pentru Iaşi şi pentru Moldova. „Am să îi răspund domnului primar când va răspunde foarte onest cetăţenilor de la Iaşi cum a reuşit dânsul, ca bugetar, să strângă 250.000 de euro pentru o casă pe care a lăsat-o copilului. Când dânsul va răspunde cetăţenilor acestui oraş îi voi răspunde şi eu domniei sale”, a declarat Viorica Dăncilă. În postarea publicată pe pagina proprie de socializare, Mihai Chirica spune că nu cunoaşte “scopul principal” al vizitei Vioricăi Dăncilă în Capitala Moldovei, însă speră că aceasta a venit “pentru a-şi lua adio de la votul ieșenilor și al modovenilor”. “Cu pași repezi, mandatul de premier se îndreaptă spre un final falimentar. Lăsați în urmă un Iași și o Moldovă de care v-ați bătut permanent joc. Și, totuși, eu vă urez bine ați venit la Iași, pentru ca ieșenii să vă admire în toată splendoarea de premier cu zero realizări! Viața ne-a arătat că toți cei care au desconsiderat acest oraș mândru și această provincie frumoasă și încărcată de spiritualitate au fost aruncați la lada de gunoi a istoriei. Vi-l mai aduceți aminte pe Liviu Dragnea?! Vremelnici conducători, dar eternă osândă din partea poporului!”, a scris primarul pe FB. În replică la afirmaţile premierului, Mihai Chirica, a răspuns, tot pe pagina proprie de socializare, că “doamna prim-ministru confundă niște probleme care țin de comunitatea ieșeană și de regiunea Moldovei cu aspecte care țin de persoana Mihai Chirica”. “Stimată doamnă, citiți-mi declarația de avere. Numai cei care se ocupă de șantaj și caută alte foloase nu înțeleg și nu vor să înțeleagă că tot ce am agonisit eu și familia mea se regăsește acolo. Ar fi dezonorant pentru domnia voastră dacă v-ați regăsi într-o asemenea situație”, spune edilul. (E.M.)
IN SABII VA SABIITI SI POPORUL JEFUITI ! Voi orgolii si functii, poporul telenovele si birfa!Ce va mai prieste ! ! !