POEME ESTIVALE III

Locuințele sinelui

m-am așezat

în urma

lăsată de talpa

de dinaintea mea

sau de talpa

de după mine

ca și cum

aș fi dorit să zbor

în mormânt

sau să mă îngrop

în cer

ca într-o poveste.

Sălbăticirea Poemului

Mi-a sărit Poemul

la beregată

de atâta sălbăticire

Surprins am rămas

de formele fiarei

mai ales că

pantofii cu toc

îi arcuiau torsul

într-un salt năucitor

Victima Poemului

în mine încolțea

de jur împrejurul atingerii

asemenea florii de mac

ce-ți însângera

privirea

mușcată de îndepărtare.

 

Copilul de mingi al suferinței

Am căzut din brațele tale

cum o icoană

mai cade în păcat.

Cu aceeași absurdă

întâmplare

încercam să-mi adun

șansele

pentru mișcarea firească

de a-mi trece prin părul tău

degetele însângerate

de florile culese

de sub roua dimineții

și apoi mi-am dat seama

că florile acelea de pe câmp

sunt de fapt

florile de pe mormântul

în care mi-am îngropat

tăcerile

smulse în piața publică

cu cleștele înroșit

păstrătorul urmelor

marilor schingiuiți ai acestei lumi.

(în fața cărora suferința mea

rămâne un fel de

copil de mingi al suferinței

chiar dacă și ea

poate îngriji un mormânt).

ADI CRISTI

One comment

  1. Frumoase si multe „Poeme estivale”. Va iesi un Volum?