Breaking News

Şase noi judecători ai Curţii Constituţionale au depus jurământul în Parlament

La aproape două luni de când precedenta componență a Curții Constituționale a demisionat, in corpore, instituția are noi șase judecători. Astăzi, 16 august, aceștia au depus jurământul de accedere în funcție în plenul Parlamentului, în prezența președintelui țării. Liuba Șova, Nicolae Roșca, Serghei Țurcan, Eduard Ababei, Domnica Manole și Vladimir Țurcan au fost desemnați de Parlament, Guvern și Consiliul Superior al Magistraturii pentru un mandat de șase ani la Curtea Constituțională. Deși legea nu le obligă și nu face precizări în acest sens, toate cele trei instituții împuternicite de lege pentru a numi judecători la CC au organizat concursuri pentru identificarea celor mai buni pretendenți la funcțiile vacante. Guvernul și Parlamentul însă nu a respectat propriile regulamente aprobate. Respectiv, la 25 iulie, după ce a intervievat 15 candidați înscriși în concurs, Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului i-a desemnat câștigători pe Nicolae Eșanu, la acel moment încă secretar de stat la Ministerul Justiției, și pe Vladimir Grosu, ex-ministru al Justiției. La trei săptămâni de atunci, fără a explica ce se întâmplă cu aceste rezultate, președinții a trei fracțiuni parlamentare, PAS, PPDA și PSRM, au propus numirea la CC a ex-judecătoarei Domnica Manole, care la alegerile parlamentare a candidat pe lista Blocului ACUM, și a deputatului PSRM Vladimir Țurcan. Astăzi, Manole și Țurcan au primit votul majorității parlamentare pentru accederea la CC. Nici Guvernul nu și-a respectat întocmai propriul regulament de concurs. Deși urma să desemneze doi candidați, după etapa interviului, la care au participat 12 persoane, Comisia de concurs a propus Cabinetului de miniștri o listă din patru candidați, care ar fi acumulat cel mai mare punctaj:  Ieri, 15 august, Cabinetul de miniștri i-a ales judecători pe Liuba Șova și Nicolae Roșca. Ultimul a acumulat cle mai mic punctaj din lista celor patru candidați selectați de comisiei. Liuba Șova a obținut cel mai mare punctaj în concursul organizat de Guvern pentru funcția de judecător la CC la 8 august. În ultimii 25 de ani, Șova a activat în calitate de lector al Catedrei drept constituțional și Drept administrativ (astăzi, Catedra drept public) din cadrul USM. În anii 2005-2007, Șova a fost consiliera președintelui CC, mandat deținut în acea perioadă de Victor Pușcaș. În anii 1998-2005, Liuba Șova a profesat avocatura. Aceasta nu a deținut, până acum, funcții publice, respectiv, nu a depus niciodată declarații de avere. Contactată de ZdG, Șova a precizat că deține, în proprietate, două apartamente cu două odăi în Chișinău, dar că nu are un automobil personal. Nicolae Roșca s-a clasat pe locul al patrulea în urma concursului din 8 august. Roșca este avocat, profesor universitar și șef de catedră în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM). Deține titlul de doctor în drept și este autorul mai multor publicații științifice și didactice în domeniul dreptului. Pe lângă activitatea didactică, Nicolae Roșca a activat în calitate de membru al Consiliului de Experţi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, membru al Comisiei de Licenţiere a Activităţii Notariale, membru al Comisiei de Licenţiere a Profesiei de Avocat, membru al Consiliului ştiinţific consultativ de pe lângă CSJ și a fost președinte al Colegiului Disciplinar al CSM. Nicolae Roșca nu a deținut funcții publice până acum, dar, începând cu 2016, s-a implicat în politică fiind ales membru al Biroului Permanent Național al Partidului „Acțiune și Solidaritate”. La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, Roșca a candidat pe lista națională a Blocului Electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, fără însă a obține un fotoliu de parlamentar. În declarația de avere și interese personale depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC) în decembrie 2018, cu ocazia participării sale la alegeri, Nicolae Roșca a indicat un venit de 263 de mii de lei din salariul de conferențiar universitar la USM, ridicat pe parcursul anilor 2017-2018. În aceeași perioadă, soția sa, Alla Roșca, profesoară la un liceu din Chișinău, a ridicat un salariu de 140 mii lei. În cei doi ani, familia Roșca a mai obținut 214 mii lei din darea în arendă a unui spațiu către Biroul Asociat de Avocați „Băieșu și Roșca”, din care face parte și Nicolae Roșca. Potrivit datelor din declarația sa de avere, familia Roșca deține un teren intravilan de 9 ari (cu o valoare declarată de 853 mii lei), un apartament de 66 m.p., dobândit în 1995, și un automobil Toyota Corolla fabricat în 2010 și cumpărat în același an cu 13 mii de euro. În conturile bancare soții Roșca păstrau, în decembrie 2018, puțin peste 53 de mii de lei. Serghei Țurcan este actual membru al CSM, dar și lector, conferențiar universitar la Facultatea Drept din cadrul ULIM, al cărei prorector este Alexandr Cauia, vicepreședinte al PDM. Totodată, Țurcan este și membru al Consiliului Științific al Curții Constituționale. Anterior, acesta a mai activat în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, dar și membru din rândul reprezentanților societății civile al Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor din subordinea CSM. (sursa: www.zdg.md)