Barna: Protocolul Alianţei USR – PLUS impune excluderea totală a colaboratorilor cu fosta Securitate

Dan Barna a afirmat că sunt false acuzaţiile potrivit cărora USR i-ar proteja pe cei care, copii fiind, au semnat un acord cu Securitatea şi au colaborat ca adulţi, precizând că Protocolul Alianţei USR-PLUS impune o excludere totală a colaboratorilor de orice natură. ZERO toleranţă faţă de colaboratorii Securităţii. Am văzut, în ultimele zile, un vehement proces public de intenţie privind o prevedere din Protocolul Alianţei, referitoare la candidatura unor persoane care, copii fiind, au semnat un angajament cu Securitatea. Deşi textul exclude clar orice fost colaborator, minor sau major, am fost acuzaţi, cu rea intenţie, că am proteja pe cei care, copii fiind, au semnat un angajament, dar au colaborat cu Securitatea ca adulţi. Nimic mai fals. Repet, textul impune excluderea totală a colaboratorilor de orice fel. Fac însă eforturi să mă obişnuiesc cu realitatea că adevărul obiectiv ajunge, deseori, o chestiune secundară în lupta politică”, a scris Dan Barna, sâmbătă, pe Facebook. Liderul USR mai precizează că „în discuţiile noastre, ne-am gândit la cazuri dramatice, la copii care, într-o situaţie de vulnerabilitate, au fost constrânşi, sub presiune, să semneze un angajament. Sau au fost ameninţaţi că li se va întâmpla ceva familiilor lor, dacă nu semnează, dar care ulterior NU au colaborat în niciun fel cu Securitatea. Era vorba totuşi de copii, care nu au discernământul unor adulţi, care au semnat un angajament, fără să colaboreze şi fără să cunoască implicaţiile acelei semnături. După toate standardele europene legale aceste persoane sunt considerate victime ale regimurilor opresive. Spun din nou, era vorba doar despre semnarea unui angajament, nu despre colaborare”. Barna adaugă că orice fel de colaborare cu Securitate, la orice vârstă, este incompatibilă cu poziţia de candidat al Alianţei USR-PLUS la alegeri. „Colaborarea, la orice vârstă, reprezintă, din punctul nostru de vedere, o incompatibilitate cu poziţia de candidat al Alianţei. Mesajul politic pe care USR şi Alianţa USR PLUS îl transmit este unul foarte clar şi rămâne acelaşi indiferent de atacuri şi acuze: România are nevoie de o clasă politică nouă. În procesul de selecţie al candidaţilor comuni nu vom avea nici un fel de toleranţă, faţă de niciun fel de colaborare cu Securitatea. Pentru a nu mai lăsa loc atacurilor care vor să distrugă credibilitatea Alianţei, am discutat cu colegii de la PLUS şi am decis eliminarea sintagmei „majori fiind”, tocmai pentru a nu mai exista niciun fel de echivoc. Alianţa USR PLUS trebuie să aibă candidaţi comuni cu o integritate ireproşabilă. De la acest principiu nu va exista excepţie”, a explicat preşedintele USR. Acesta prezintă şi textul protocolului Alianţei cu privire la acest subiect. „Textul acestui articol din Protocol va rămâne în forma iniţială: «Nu vor putea fi desemnaţi drept candidaţi ai Alianţei persoane care au avut calitatea de lucrători activi sau colaboratori ai Securităţii sau au semnat un angajament cu Securitatea înainte de 1990 sau au în prezent calitatea de lucrători activi/colaboratori/informatori ai unui serviciu de informaţii sau persoane care promovează violenţa, ideologii totalitare, discriminarea de gen, anarhismul, rasismul, şovinismul, separatismul etnic sau teritorial şi orice alte idei ori acţiuni extremiste.»”, conchide Dan Barna, în postarea pe reţeaua de socializare. (sursa:www.mediafax.ro)