Breaking News

Patru persoane ucise şi alte nouă rănite grav de un pacient internat la Spitalul de Neuropsihistrie Săpoca

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât patru pacienţi şi a rănit grav alţi nouă, după ce a intrat în două saloane cu un stativ de perfuzie şi i-a lovit în cap. Loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele. Iniţial, zece răniţi au ajuns la Spitalul Judeţean Buzău, trei dintre ei fiind în comă. În cazul unei femei, medicii au efectuat manevre de resuscitare, dar nu a putut fi salvată. Nouă dintre victime au peste 60 de ani. IPJ Buzău a anunţat, duminică dimineaţă, că incidentul a avut loc în jurul orei 3, agresorul fiind imobilizat de un echipaj aflat întâmplător în zonă. Bărbatul a fost prins când încerca să fugă din spital. Medicina Legală a sosit, duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, pentru a prelua cele trei cadavre ale victimelor care au murit pe loc în urma atacului. Legiştii vor face necropsia pentru a stabili cauzele deceselor. Legiştii urmează să stabilească exact modul în care au murit cei trei pacienţi atacaţi cu stativul de la perfuzie. Curtea spitalului este înţesată de zeci de poliţişti şi jandarmi, care sunt coordonaţi de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Potrivit medicului şef de la UPU Buzău, Adrian Zoican, o femeie rănită în atacul de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca a fost declarată decedată, după ce medicii au resuscitat-o zeci de minute. Femeia avea traumatisme severe la cap. Alţi doi bărbaţi sunt în comă, iar starea celorlalte şapte victime este ceva mai bună. Toate victimele ar urma să fie transferate la spitale din Bucureşti. (sursa: www.news.ro)