Republica Moldova, în topul ţărilor cu cele mai multe căutări pe Google legate de dietă

Republica Moldova, într-un top pe locuri de frunte, alături de SUA și Noua Zeelandă. Nu e vorba însă de un top al celor mai bune drumuri sau un clasament al creșterii economice. Site-ul Chef’s Pencil a realizat un top al căutărilor Google în materie de dietă, iar țara noastră s-a situat pe locul cinci printre țările cu locuitori interesați de nutriție și dietă. Topul a fost realizat în felul următor: autorii au analizat datele pe un an furnizate de Google Trends pentru căutările Google la tema „dietă” sau „nutriție”, care au inclus și căutările în limba locală. Google oferă un scor pentru țară și pentru oraș, arătând astfel nivelul de interes pentru subiectele legate de nutriție.

Clasamentul a arătat un clasament al țărilor locuitorii cărora sunt cei mai interesați de diete:
1.        Polonia (Google Trends Score: 100 – ceea ce înseamnă că numărul de căutări despre dietă contrapus celorlalte căutări era mai mare decât în orice altă țară)
2.        Australia (Google Trends Score: 83)
3.        SUA (Google Trends Score: 78)
4.        Noua Zeelandă (Google Trends Score: 77)
5.        Moldova (Google Trends Score: 77)
6.        Africa de Sud (Google Trends Score: 76)
7.        Georgia (Google Trends Score: 76)
8.        Liban (Google Trends Score: 74)
9.        Canada (Google Trends Score: 70)
10.      Marea Britanie (Google Trends Score: 70).

Mai exact, în Republica Moldova cea mai populară căutare a fost dieta medicală nr.5, creată acum mai bine de un secol de Mihail Pevsner. Dieta nr. 5 este o alimentație medicală și nu are nimic de-a face cu dietele pentru pierderea în greutate. Aceasta este prescrisă, în special, în cazul bolilor hepatice. Deși este una puțin cunoscută în afara spațiului est-european, aceasta s-a bucurat de click-uri și din Rusia.În celelalte țări, căutările populare au fost dieta Keto (Noua Zeelandă, Australia, Africa de Sud), dieta Dukan (Georgia) sau dieta Rina (România). (sursa: www.agora.md)