Ieşenii au început temători întâlnirea de pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti împotriva fostei echipe a lui Mihai Teja, speriaţi parcă de faptul că au în faţă o formaţie ce tocmai obţinuse calificarea în play off-ul Europa League. Prima ocazie la poarta lui Denis Rusu apare în min. 14, când balonul expediat de Gikiewicz din marginea careului mare trece puţin pe lângă buturi. Replica oaspeţilor vine în min. 19, când Andrei Cristea îl încearcă de la 20 de metri pe Vlad. În min. 33, Moutinho loveşte balonul cu capul, din careul mic, însă mingea este respinsă în corner de fundaşii ieşeni. Deschiderea scorului se produce în min. 39, când după o lovitură liberă de la 20 de metri, executată impecabil de Andrei Cristea, căpitalul oaspeţilor, Cosmin Frăsinescu, trimite frumos, cu capul, balonul în poartă. Gazdele nu par însă descumpănite de lovitura încasată şi în min. 44, balonul expediat de Mihai Roman din marginea careului loveşte bara! În repriza secundă, elevii lui Vergil Andronache sunt decişi să întoarcă rezultatul şi, deşi ocaziile la poarta goal keeper-ului oaspeţilor se înteţesc, egalarea survine după o mare eroare a arbitrului Marcel Bârsan, care nu semnalizează ieşirea balonului în afara terenului de joc, la un duel între Ovidiu Popescu şi portarul Denis Rusu, după care portarul Iaşului îl faultează în careu pe Gikiewicz. Penaltz-ul dictat de arbitru este executat imparabil de Florin Tănase şi scorul devine FCSB – Poli Iaşi 1-1. Acelaşi „cavaler al fluierului” nu va acorda însă alte două lovituri de la 11 metri pentru gazde, după ce mai întâi Adrian Popa şi apoi Gnohere sunt faultaţi în careu de fundaşii Iaşului. Soarta partidei a fost pecetluită în min. 73, când Florian Loshaj prinde o „torpilă” de la 25 de metri, balonul intrând în poartă şi cu ajutorul lui Vlad. Politehnica Iaşi învinge FCSB la Piteşti şi urcă pe locul 2 în clasament, la egalitate de puncte (14) cu liderul CFR Cluj. Au evoluat echipele: FCSB: Vlad – Belu. I. Cristea, Marc, Panţâru – Pintilii (min. 46 O. Popescu), Oaidă, Tănase – M. Roman (min. 46 A. Popa), Gikiewicz (min. 61 Gnohere), Moutinho; Poli Iaşi: Rusu – Gallego, Frăsinescu, Diallo, A. Radu – Breveeld, Loshaj – Haţiegan (min. 46 Platini), Passaglia, Fr. Cristea (min. 78 Danale)– A. Cristea (min. 73 A. Bălan). În etapa viitoare, CSM Politehnica Iaşi va întâlni vineri, 23 august, de la ora 18.00, în Copou, pe nou promovata Chindia Târgovişte. (E.M.)