Cele mai noi utilaje şi echipamente de curăţenie, prezentate la Iaşi de Karcher România

Compania Kärcher România împreună cu Primăria Municipiului Iași organizează marţi, 27 august, începând cu ora 10.00, în Sala ”Vasile Pogor” din cadrul Primăriei, evenimentul de prezentare a celor mai noi utilaje și tehnologii profesionale în materie de soluții municipale, curăţenie şi mentenanţă. La eveniment vor fi prezenți Mihai Chirica, Primarul Municipiul Iaşi, Gabriel Harabagiu, Vice-Primarul Municipiul Iaşi, Radu Botez, Vice-Primar Municipiul Iaşi, Monica Iavorschi, Managing Director Kärcher România, Traugott Berggoetz, Head of Regional Sales Manager Municipal Alfred Karcher GmBH&Co Germania, Georgiana Tudor, Marketing, Product Management & Training Academy Manager Kärcher România şi Gabriel Rădulescu, National Manager Direct Sales Kärcher România.Kärcher s-a caracterizat încă de la început prin ingeniozitate şi gândire inovativă. Compania a fost fondată în 1935 de inventatorul Alfred Kärcher, care a început să îşi producă şi comercializeze ideile de produse în domeniul tehnologiei încălzirii. Piatra de temelie în transformarea în liderul în curăţenie pe piaţa mondială a fost pusă în anul 1950, odată cu inventarea primului curăţitor cu apă caldă sub presiune din Europa. Când Alfred Kärcher a murit în 1959, soţia sa Irene i-a continuat munca de o viaţă până la moartea acesteia în 1989. Kärcher a rămas o companie de familie până azi, cu sediul in Winnenden, in apropiere de Stuttgart. (E.M.)