Opt cadre didactice de la Colegiul Naţional din Iaşi au participat în perioada 12 – 16 august la cursul de formare Conflict Management, Emotional Intelligence and Bullying Prevention, desfăşurat la Florenţa, în Italia. Mobilitatea face parte din proiectul „Strategii didactice inovative în sprijinul educației inclusive”, desfășurat în cadrul programului Erasmus+ în perioada 3 decembrie 2018 – 2 iunie 2020 de Colegiul Naţional din Iaşi. Tot în cadrul acestui proiect vor mai participa la cursul de formare Education Outside the Classroom from sites, museums, monuments & nature la Limassol, în Cipru, alte două cadre didactice, în luna septembrie. “Cursul din Florenţa a cuprins activități diverse, de la prezentarea școlilor, localităților şi a activităților de prevenire a bullying-ului de către cursanții din Ungaria, Slovenia, Polonia şi România, prezentarea de către furnizorul de curs, Europass Teacher Academy, a metodelor diverse prin care putemsprijini dezvoltarea inteligenţei emoţionale a elevilor, prin care putem depăși conflictele şi preveni fenomenul de bullying. Alături de pregătirea teoretică, cursul a cuprins şi o parte aplicată, prin care profesorii au exersat diferite metode de autocunoaștere, de relaxare şi de creștere a coeziunii de grup. Cursul a oferit şi un cadru cultural deosebit, cel al Renaşterii, pe care participanţii s-au bucurat să îl descopere prin vizitarea principalelor monumente şi muzee ale Florenţei”, a declarat prof. Mihaela Ţurcanaşu, coordonatorul proiectului. Pe baza celor învățate, în cadrul anului şcolar 2019-2020 profesorii participanți la acest curs vor desfăşura activități şi ateliere de lucru, iar planificarea detaliată a acestor activități va face parte dintr-un ghid publicat în cadrul acestui proiect. (E.M.)