Breaking News

PROIECT: Medicii ar putea decide internarea pacienţilor periculoşi fără a mai aştepta decizia instanţei

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, la Brăila, că va propune modificări legislative în domeniul psihiatriei, acestea urmând să fie prezentate la Guvern. Între modificări ar fi şi ca medicul să poată decide internarea unui pacient periculos, fără să aibă decizie judecătoreasc. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, într-o conferinţă de presă, la Brăila, că intenţionează să modifice cadrul legislativ în domeniul psihiatriei. Între modificări, Pintea a spus că se are în vedere ca medicul specialist să poată decide internarea unui pacient periculos fără a fi nevoie de o hotărâre judecătorească. În acest fel, ar fi urgentate procedurile şi persoanele periculoase ar ajunge mai uşor sub tratament. De asemenea, ministrul vrea să acorde statutul de spital de psihiatrie de siguranţă, unităţii din Poiana Mare. „Vom face nişte schimbări legislative care se pot face imediat…. În primul rând vom lua măsura posibilităţii ca medicul să poată interna şi nevoluntar pentru că până acum nu putea decât dacă exista o hotărâre judecătorească şi îl împiedica în munca sa (…) Pe de altă parte voi merge la Poiana Mare pentru că acolo este un spital de psihiatrie care a fost pe vremuri pentru măsuri de siguranţă, dar nu mai are acest statut. Având în vedere numărul mare de pacienţi internaţi cu procedura asta cod penal este nevoie de locuri, nu putem construi într-un an un spital, vom vedea ce putem face acolo”, a declarat Sorina Pintea. Totodată, ministrul Sorina Pintea a anunţat că va continua controalele la spitalele de psihiatrie din toată ţara. De asemenea, săptămâna viitoare, reprezentantul Guvernului se va întâlni cu mai mulţi specialişti cu care va încerca să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea activităţilor din psihiatrie, în corelaţie cu directivele europene în domeniu. „Vor fi controale în toate spitalele de psihiatrie, nu doar în cele din subordinea Ministerului Sănătăţii, vor fi controale inclusiv în secţiile de psihiatrie. Săptămâna viitoare voi programa o întâlnire cu Comisia de psihiatrie şi cu reprezentanţii ONG-urilor, pentru a discuta ce putem face pe termen scurt şi pe termen lung. Astăzi (marţi – n.r.) am dat dispoziţie să se facă ordinul de control cu criterii, cu tematică şi, probabil, de luni vor începe controalele în spitale”, a declarat presei, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizii de modificare a legislaţiei în domeniul psihiatriei au venit după ce un bărbat internat la Spitalul din Săpoca, judeţul Buzău, a omorât cinci bolnavi şi a rănit alţi opt, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, folosind un stativ pentru perfuzii. (sursa: www.mediafax.ro)