Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă încă 107 medicamente în Canamed începând de la 1 septembrie

Mnisterul Sănătății propune introducerea a încă 107 medicamente în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (Canamed) de la 1 septembrie, din care cele mai multe sunt generice, potrivit unui proiect de ordin elaborat de instituție. Proiectul de ordin prevede că, în anexa 1 a ordinului, care cuprinde prețurile din Canamed, după poziția 6.729 se introduc 107 de noi poziții (6.730-6.836). Dintre cele 107 de medicamente noi, 88 sunt generice, iar printre cele inovative sau orfane se numără Besponsa (inotuzumab ozogamicin, DAPP Pfizer) – pentru tratamentul adulților cu leucemie acută limfoblastică recidivată sau refractară (LAL) cu precursori de celule B pozitive pentru CD22 (preț maxim 47.744,44 lei cu TVA pentru 1 flacon cu 1 mg pulbere – 4 ani), Alunbrig 30 mg (brigatinib, DAPP Takeda), pentru pentru tratamentul pacienților adulți cu cancer pulmonar non-microcelular (CPNMC) avansat (13.831,27 lei – 3 ani) și Oncaspar (pegaspargază, DAPP Servier) – componentă a terapiei combinate antineoplazice în leucemia limfoblastică acută (7.627,11 lei – 2 ani). De asemenea, ministerul propune modificări la 25 de medicamente din anexa 1, în principal pentru clarifiarea unor neconcordanțe, și abrogarea altor 18 de poziții. Prețurile maxime stabilite de minister în Canamed sunt obligatorii pentru deținătorii de autorizație de punere pe piață (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente din România care au relații contractuale cu Ministerul Sănătății, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcțiile de sănătate publică județene. Pentru farmaciile sau alte entități care nu se află în relații contractuale cu casele de  asigurări de sănătate, cu direcțiile de sănătate publică județene sau cu Ministerul Sănătății, prețurile sunt cuprinse în Catalogul public. Preţurile medicamentelor cuprinse în Canamed sunt valabile până la 1 ianuarie 2020, cu unele excepții, pentru care au fost stabilite alte termene. Ultima modificare majoră a Canamed a fost realizată de la 1 august, când Ministerul Sănătății a introdus încă 146 de medicamente. Ulterior, în Canamed a fost introdus și serul antiviperin Viperfav. Ordinul Ministrului Sănătății prin care s-a realizat prima corecție a prețurilor din Canamed după 2015, care se aplică de la 1 ianuarie 2019, a fost publicat în Monitorul Oficial în 22 noiembrie 2018. (sursa: www.360medical.ro)

Distribuie pe Facebook