Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a trimis miercuri Corpul
de control la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”
pentru a face verificări privind aspecte administrative, potrivit
reprezentanţilor MS.
Conform
aceloraşi surse, se fac verificări şi în ceea ce priveşte procedurile de
comunicare ale INML. Ministrul
Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că poate face un control la
Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici” din
Capitală doar din punct de vedere administrativ, în contextul în care Alexandru
Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, a cerut verificări la această instituţie cu
privire la gestionarea informaţiilor despre expertizele efectuate în cazul
Caracal. Marţi, Alexandru
Cumpănaşu a scris pe Facebook că va depune la Ministerul Sănătăţii o solicitare
pentru efectuarea unui control la Institutul de Medicină Legală, „care să
identifice aceste scurgeri halucinante de informaţii false, dar şi respectarea
procedurilor administrative în procesul de comunicare publică sau a
administrării expertizelor”. Reacţia
sa a venit ca urmare a unui comunicat de presă transmis de INML, care preciza
că în cazul de la Caracal se continuă „cu celeritate” activităţile
specifice de expertiză medico-legală şi activităţile specifice de laborator
antropologice şi genetice pentru obţinerea unor date medico-legale complete şi
că „pentru a completa datele-medico legale în interesul justiţiei”,
se desfăşoară un proces de reeşantionare şi de reluare a analizelor ADN, proces
care va continua, chiar dacă materialul osos avut la dispoziţie este în stare
avansată de degradare. (AGERPRES)