Piaţa rezidenţială a scăzut cu aproape 60.000 de tranzacţii în primul semestru

Pe piața imobiliară românească, în prima jumătate a anului, s-au înregistrat 241.583 de tranzacții cu terenuri și locuințe – în scădere cu aproape 60.000 față de același interval din 2018, conform Economica. Se înregistrează și o reducerea cu 40% a cererii din programul Prima Casă, iar dezvoltatorii și proprietarii de apartamente se luptă să se adapteze noilor condiții de piață. Perioada în care o locuință se tranzacționează pe piața veche s-a majorat comparativ cu 2018 pe anumite segmente, în special mass market, finalizate anterior anului 1977, însă prețurile cerute de proprietarii din București s-au majorat în primul semestru din acest an cu 4% comparativ cu perioada similară din 2018, conform datelor agenției imobiliare SVN. De asemenea, la nivel național s-a înregistrat o majorare a prețurilor de tranzacționare de 3% în primul trimestru, potrivit datelor Eurostat. Cum se explică situația? Probabil proprietarii de locuințe, în special vechi, nu au realizat încă că piața e în reducere de turație, cererea a scăzut, iar economia românească e subminată, printre altele, de cea mai mare inflație din UE (3,9, potrivit aceluiași Eurostat) cauzată în special de majorarea repetată a pensiilor și a salariilor din sistemul public. Pe segmentul nou în principal, dar și pe cel vechi se întâlnește o situație interesantă: o parte din cerere s-a direcționat către creditele ipotecare. Trebuie avut în vedere faptul că un procent semnificativ dintre cei care achiziționau locuințe prin Prima Casă erau eligibili și pentru credite ipotecare standard, iar majorarea substanțială a veniturilor înregistrată în ultimii doi ani (+15% doar în ultimele 12 luni) i-a determinat pe unii potențiali cumpărători să economisească mai mult, încadrându-se astfel în condițiile necesare accesării unui credit ipotecar, care este mai flexibil, și mai sigur, măcar prin avansul de minimum 15%, față de un credit Prima Casă. Trebuie spus că în cazul dezvoltatorilor, motivul creșterii prețurilor nu ține doar de starea de spirit de pe piață, ci și de avansul costurilor construcției, care se majorează periodic și riscă să facă dezvoltarea rezidențială din ce în ce mai puțin profitabilă. Georgian Marcu, broker/owner la agenția Green Angels, specializată în proprietăți premium, spune pe Facebook că „în acest ritm de creștere a prețurilor construcțiilor cred că volumul locuințelor noi se va înjumătăți în următorii trei ani. Vor finaliza cei cu proiecte „ongoing”, dar îmi e greu să văd de ce ți-ai asuma riscuri că dezvoltator, pe segmentele medium și high, astăzi. Întrebarea este dacă piața poate asimila o creștere a prețurilor locuințelor noi corelată cu prețul construcțiilor … și aici am niște semne de întrebare în contextul actual!” Cert e că fără să fie într-o criză evidentă, cerere mai există, deși a scăzut, piața rezidențială românească pare a se afla din nou în fața unei cumpene. Nu atât de grav precum a fost în 2007-2008, prețurile, cu excepția celor din Cluj-Napoca, nu au ajuns încă la nivelul de acum 10-11 ani, dar ușor nu va fi pentru nimeni, mai ales că și costurile construcțiilor pun presiune. (sursa: www.economiczoom.ro)