Maia Sandu, la Vilnius: Unica soluţie de dezvoltare a ţării noastre este integrarea în UE

În cadrul vizitei sale oficiale la Vilnius, Prim-ministrul Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Preşedintele Republicii Lituania, Gitanas Nauseda. Oficialii au discutat despre perspectivele cooperării moldo-lituaniene pe multiple planuri, evoluţiile politicii interne din ambele ţări, implementarea agendei de reforme în Republica Moldova, fiind abordate inclusiv problemele regionale de securitate, se menţionează în comunicatul Guvernului. Premierul Maia Sandu a adresat sincere felicitări Preşedintelui Gitanas Nauseda cu ocazia câştigării alegerilor prezidenţiale şi a preluării acestei funcţii de mare responsabilitate. Totodată, Şefa Guvernului a apreciat înalt sprijinul politic acordat de Lituania parcursului european al ţării noastre şi asistenţa valoroasă oferită în procesul de realizare a reformelor sectoriale în Republica Moldova. De asemenea, Maia Sandu şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul oferit de Lituania în perioada crizei politice de la Chişinău şi pentru susţinerea multidimensională oferită Republicii Moldova atât în procesele de integrare europeană, cât şi în cadrul Parteneriatului Estic. Premierul moldovean a accentuat că unica soluţie de dezvoltare a ţării noastre este integrarea în Uniunea Europeană în vederea asigurării democraţiei, respectării drepturilor omului şi a unui nivel de trai înalt pentru cetăţenii ţării noastre şi realizării reformelor în domenii-cheie, precum sectorul justiţiei şi combaterea corupţiei. (sursa: www.trm.md)