Cantitatea de deşeuri municipale generată în anul 2017 de o persoană din România a fost de 272 de kilograme, cea mai mică cantitate înregistrată în rândul statelor membre, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 486 de kilograme pe persoană, arată datele publicate joi de Eurostat. Statele membre UE care au generat cele mai mari cantităţi de deşeuri municipale pe persoană în 2017 sunt Danemarca (781 kg), Cipru (637 kg) şi Germania (633 kg). La polul opus, doar trei state membre au generat în 2017 mai puţin de 350 de kilograme de deşeuri municipale pe persoană: România (272 kg), Polonia (315 kg) şi Cehia (344 kg). Datele Eurostat mai arată că între 1995 şi 2017 cantitatea de deşeuri reciclate a crescut de la 39 milioane tone (81 kilograme per capita) până la 116 milioane tone (215 kg per capita). În consecinţă, ponderea deşeurilor municipale reciclate la nivelul UE a crescut de la 17% până la 46%. (AGERPRES)
Related Articles
Cod portocaliu de rafale în Moldova, Transilvania, Maramureş, nordul Crişanei şi al Dobrogei
23 februarie 2020 19:06
Ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la Bucureşti
25 februarie 2017 08:37
Check Also
Close
-
Academia Română propune propriul proiect de ţară, la 150 de ani de la înfiinţare9 octombrie 2016 10:43