Tensiuni între Maia Sandu şi Andrei Năstase în timpul şedinţei de Guvern

Vicepremierul Andrei Năstase a primit observație din partea șefei Guvernului, Maia Sandu, în cadrul şedinţei Executivului, desfăşurată miercuri, la prânz. Prim-ministra i-a tăiat-o scurt lui Năstase, după ce vicepremierul a citit, la finele ședinței, un comunicat PPDA dedicat vânzării Aeroportului Internațional Chișinău. „În ședința Guvernului trebuie să respectăm regulamentul ședinței”, i-a spus Sandu. După ce ordinea de zi a ședinței Executivului a fost epuizată, Năstasde a cerut să mai discute suplimentar câteva subiecte. „Dacă erau propuneri la ordinea de zi, ele trebuiau spuse la început”, a menționat Sandu, însă l-a lăsat pe colegul său să-și spună gândul. Într-un final, Năstase a citit un comunicat publicat și pe site-ul PPDA, partid al cărui lider este. Vicepremierul a cerut un moratoriu cu privire la tranzacționarea Aeroportului și nerecunoașterea tranzacției dintre Avia Invest și NR Investments Ltd, până când nu va fi o decizie definitivă a instanțelor de judecată cu privire la legalitatea concesionării Aeroportului Chișinău. „Stimați colegi, nu putem privatiza siguranța națională, sper că am fost bine înțeles”, a spus Năstase, pe final. „Domnule viceprim-ministru, știți că săptămâna aceasta discutăm aceste subiecte la Consiliul Suprem de Securitate și puteți obține răspunsurile la întrebările pe care le aveți de la toate instituțiile, după care o să mergem și o să le facem publice și pentru cetățeni. În ședința Guvernului trebuie să respectăm regulamentul ședinței. Vă mulțumesc”, i-a tăiat-o scurt Sandu. (sursa: www.agora,md)